Asociaţia Oraşelor din România solicită ca sumele necesare pentru acordarea burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social, de care pot beneficia elevii, să fie alocate de la bugetul de stat către bugetele locale, cu precizarea clară că aceste sume sunt destinate pentru burse. „Asociaţia Oraşelor din România a transmis azi către Ministerul Educaţiei Naţionale, în atenţia doamnei ministru Ecaterina Andronescu, amendamentele referitoare la proiectul de hotărâre pentru acordarea cuantumului minim al burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social pentru elevii din învăţământul preuniversitar de stat, cu frecvenţă, care se acordă începând cu anul şcolar 2019 – 2020. Asociaţia Oraşelor solicită ca sumele necesare pentru acordarea burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social, de care pot beneficia elevii din învăţământul preuniversitar de stat cu frecvenţă, începând cu anul şcolar 2019 – 2020, să fie alocate de la bugetul de stat către bugetele locale, cu precizarea clară că aceste sume sunt alocate pentru burse”, se arată într-un comunicat transmis joi AGERPRES de AOR.
Asociaţia menţionează că va solicita „o întâlnire de urgenţă” cu ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, şi cu ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, pentru a dezbate acest aspect, precum şi faptul că pentru toate tipurile de burse este propusă aceeaşi valoare minimă.