Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Misterioasa boală de care a suferit Goya, diagnosticată după mai bine de 200 de ani


Celebrul pictor spaniol Francisco Goya a suferit de o boală misterioasă pe când avea 46 de ani, în urma căreia și-a pierdut auzul, iar o echipă de experți de la Școala de medicină a Universității din Maryland, SUA, a ajuns la concluzia că artistul plastic ar fi avut o boală autoimună denumită sindromul Susac, conform unui studiu publicat de Live Science.
Goya (1746 — 1828) este considerat cel mai important pictor spaniol de la sfârșitul secolului XVIII — începutul secolului XIX. La jumătatea carierei sale, în 1793, pictorul s-a îmbolnăvit grav, rămânând la pat timp de mai multe luni. Printre simptomele cunoscute ale acestei boli se numără durerile de cap, amețeli, halucinații, probleme cu vederea și acufene (țiuitul în urechi). Majoritatea acestor simptome s-au estompat și au dispărut, însă până la sfârșitul vieții, la vârsta de 82 de ani, celebrul pictor a rămas surd.
Boala lui Goya a rămas fără un diagnostic clar, deși unii experți au emis diverse ipoteze, printre care meningita bacteriană, sifilisul sau chiar o posibilă intoxicație cu plumb rezultată în urma lucrului cu vopsele. Într-o nouă analiză, Dr. Ronna Hertzano, chirurg și expertă ORL de la Școala de medicină a Universității din Maryland, susține că Francisco Goya ar fi suferit de sindromul Susac — o maladie autoimună rară în care sistemul imunitar al pacientului atacă vasele de sânge din creier, retină și urechea internă. Printre simptome se numără dureri puternice de cap, dificultăți de concentrare, probleme psihiatrice și pierderea vederii, echilibrului și auzului.
Diagnosticarea bolii de care a suferit Goya a fost o provocare pentru că, în cazul său, „nu dispunem de însemnări scrise de la medicii care l-au examinat”, a precizat Hertzano. Cu toate acestea, Goya „s-a confruntat cu o constelație de simptome” care oferă indicii cu privire la natura diagnosticului, a adăugat ea.
Sindromul Susac explică toate simptomele suferite de pictor și poate să-i lase pe pacienți suferind de surditate permanentă, conform lui Hertzano. Deși sifilisul, meningita bacteriană sau intoxicația cu plumb pot explica simptomele suferite de Goya, în secolul XVIII, pacienții cu astfel de afecțiuni nu-și reveneau așa cum a făcut-o pictorul. Pacienții cu astfel de probleme de sănătate sufereau aproape întotdeauna complicații grave. Diagnosticul pus de Dr. Hertzano nu este însă unul definitiv. „Nu putem face mai mult de speculații”, a adăugat ea.
Dacă Goya ar fi trăit în zilele noastre, el ar fi putut primi tratament pentru această boală și chiar și așa tot ar fi existat riscul să-și piardă auzul, a precizat Dr. Hertzano.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?