Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

FOTO! Podul care asigură legătura comunei Vidra cu satul Voloșcani este impracticabil

 

Podul peste pârâul Colți, care asigură legătura comunei Vidra cu satul Voloșcani este impracticabil accesului rutier. Acesta a fost grav avariat în urma ploilor abundente de noaptea trecută. În satul Voloscani trăiesc peste 370 de persoane.
Mai mulți oameni s-au adunat în această dimineață și refuză să lase autoritățile locale să realizeze o trecere provizorie pe motiv că li s-a promis un pod nou, dar nu a fost construit.
Prezent la fața locului, primarul comunei Vidra, Silviu Pintilie, a declarat că are semnat contractul de finanțare la acest pod, dar proiectul a fost scos de la licitație pentru modificarea indicatorilor tehnici economici ca urmare a intrării in vigoare a ordonanței 114 care vizează creșterea salariului minim în construcții la 3000 de lei.
“Avem în derulare un proiect care vizează chiar construirea acestui pod. A fost semnat contractul de finanțare și va fi scos din nou la licitație după ce modificăm indicatorii tehnici economici. Până vom demara aceste lucrări va trebui să găsim o soluție provizorie de trecere, astfel încât oamenii să nu rămână izolați. Însă în acest moment oamenii nu vor să ne lase să facem această lucrare provizorie, deși nu avem altă soluție”, a spus primarul Silviu Pintilie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?