Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

GALERIE FOTO: Curs festiv la Liceul Teoretic Ioan Slavici din Panciu

Absolvenții Liceului Teoretic Ioan Slavici din Panciu și-au luat rămas bun de la profesorii lor în cadrul cursului festiv de marți, 28 mai 2019. Ei au răspuns, cu emoție, la ultima strigare a catalogului, primind flori și diplome de merit din partea dirigintelor Elena Manovici, Mirela Bozbici, Ana Maria Blaj, Andra Diaconu și Anca Drilea. Alături de absolvenții claselor a XII-a C și a XII-a D au fost și fostele diriginte, profesoarele Luiza Micu și Alina Mărăscu. Prin intermediul unor clipuri video, elevii și-au reamintit de cele mai frumoase momente petrecute împreună, mulțumind atât profesorilor, cât și părinților, pentru tot ceea ce i-au învățat pe parcursul celor patru ani de liceu. „Anii de liceu, de o frumusețe tulburătoare și inegalabilă, rămân unici în viața fiecăruia. Trăim, în aceste momente, sentimente ce nu pot fi descrise în cuvinte! Suntem într-un moment de răscruce. Un drum se încheie, așa cum este și firesc, iar altul se deschide larg, pentru a-l parcurge. Bagajul acumulat ne va ajuta, ne va susține în tot ceea ce ne-am propus. Am parcurs acest drum împreună cu dumneavoastră, stimați profesori și dragi părinți! Uneori, ne-am mai impiedicat, ne-am blocat sau, din prea multă exuberanță a tinereții, am fost prea explozivi! Cu toate acestea, ați fost în permanență alături de noi, ajutându-ne să ne ridicăm, să ne menținem și să găsim calea potrivită. Pentru răbdare, pentru susținere și pentru picătura de suflet picurată în inimile noastre, vă mulțumim! Față de toți profesorii, avem un deosebit respect! Colegi, prieteni, să deschidem ușa unui drum nou și să ne construim un viitor frumos, de care să fim mulțumiți! Să ne revedem cu bine și peste 10 ani! Și nu uitați: fiți realiști, doriți-vă mereu imposibilul!“, le-a spus colegilor săi, absolventa Raluca Mihaela Isac.

Șeful Promoției 2015-2019 a fost desemnat Andrei-Adelin Dogaru, care a absolvit liceul cu media generală de 9.99. El a primit o medalie și o diplomă de excelență, dar și Distincția onorifică Ioan Slavici pentru promovarea instituției de învățământ, pe plan local, național și internațional, prin performanțele obținute pe parcursul ciclului liceal. „Le mulțumesc profesorilor pentru tot sprijinul acordat și pentru rolul definitoriu pe care l-au avut în formarea noastră. Îmi exprim recunoștința față de profesorii care au crezut în mine de la început și, mai ales, pentru doamna dirigintă Elena Manovici care m-a coordonat, timp de 6 ani, la Olimpiada de Limba Franceză. Avem o singură rugăminte: să nu ne uitați! Rămâneți cu bine și să ne revedem în 2019!“, a spus Andrei-Adelin Dogaru.

Conform tradiției liceului, șeful de promoție a înmânat Cheia Succesului reprezentantei claselor a XI-a, Bianca Cozma. „Vă mulțumesc pentru această onoare, atât în numele meu, cât și al tuturor colegilor din clasele a XI-a. Voi, absolvenții de astăzi, ați stabilit un standard foarte ridicat în ceea ce privește școala, rezultatele de la olimpiade, cât și în cadrul proiectelor e-Twinng sau Erasmus. Bineînțeles, noi vom încerca să depășim aceste performanțe și să vă întrecem!“, a declarat Bianca Cozma.

Directorul Andrei-Igor Manovici a mai oferit Distincția onorifică Ioan Slavici și absolvenților: Lucian-Gabriel Busuioc, Georgiana-Mihaela Cociorbă, Loredana-Mădălina Chirilă, Lucian-Mihăiță Ionașcu, Vlad-George Iliescu și Raluca-Mihaela Isac.

În cadrul festivității, au fost acordate Diplome de merit absolvenților care s-au remarcat, prin activitatea lor și prin rezultatele deosebite, în cadrul proiectelor și programelor educative permanente din care au făcut parte. Este vorba despre redactorii Revistei ActuaLIS – Evelina-Diana Enache, Grațiela-Sabrina Trifănescu, Georgiana Isac, Andreea Mocanu, Cătălina Ghimpu, Maria-Mirabela Șerbu, Loredana-Mădălina Chirilă, Andrei-Adelin Dogaru, Andreea-Alexandra Drilea, Eduard Crucianu, Vlad-George Iliescu, Răzvan-Cosmin Andrieș, Andreea Diaconu, Claudia-Simona Oprea, Georgiana-Mihaela Cociorbă, Lucian-Gabriel Busuioc; membrii Trupei de Tearu Protha – Raluca-Mihaela Isac, Georgiana-Mihaela Cociorbă, Educard Crucianu, Andrei-Octavian Coroiu, Robert-Mihai Grigoraș, Mugurel Udriș; membrii Corului de Cameră Cantabile – Cristina-Amalia Miron, Beatrice-Paula Zaharia, Ana Maria Cojocaru, Nicoleta-Mariana Lupu și Georgiana Tănuță.

Primarul Iulian Nica a felicitat absolvenții pentru performanțele lor, mulțumindu-le, totodată, pentru faptul că au făcut să se vorbească cu admirație și respect despre Liceul Teoretic Ioan Slavici și despre orașul Panciu, peste tot, în țară și chiar dincolo de hotarele ei. Edilul-șef le-a urat succes la Bacalaureat și în tot ceea ce vor face în continuare. „Sunteți absolvenți! În fața voastră se deschide un drum care vă oferă multe oportunități! Sunt sigur că veți ști să alegeți și că veți înfrunta toate provocările! Atuurile vostre sunt entuziasmul, curajul, ambiția și, mai ales, dorința de a vă autodepăși! Ați avut mentori buni, oameni care v-au fost mai mult decât profesori și care v-au oferit nu doar cele mai bune cunoștințe ci, mai ales, inima lor! Să nu-i dezamăgiți! Să nu-i uitați! Să-i respectați mereu pentru tot ceea ce au făcut pentru voi și să le mulțumiți pentru tot ceea ce v-au învățat! Noi rămânem aici! Voi veți pleca! Sperăm, pentru scurt timp! Vrem să reveniți, peste ani, acasă! Între timp, vom continua să construim, pentru voi, pentru generațiile viitoare, orașul pe care ni-l dorim și de care să fim cu toții mândri! Un oraș care va avea nevoie de forțe proaspete, de specialiști în toate domeniile, de tineri cărora să le predăm ștafeta! Să vă amintiți că voi sunteți speranța și viitorul comunității! Bucurați-vă de perioada care urmează, de anii de facultate, trăiți-vă din plin viața și acumulați experiența de care veți avea nevoie pentru a reuși acolo unde v-ați propus! Chiar dacă veți fi departe, gândul nostru va fi mereu la voi, iar dacă veți avea nevoie de sfatul sau de ajutorul nostru, veți ști unde să ne găsiți! Vă urez mult succes la Bacalaureat și la toate examenele pe care le veți susține! Multă sănătate, gânduri bune și tot ce vă doriți!“, le-a transmis absolvenților primarul Iulian Nica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?