Evenimentul „Liniște, la Balada se citește!”, organizat de Consiliul Județean Vrancea și care a avut ca scop provocarea elevilor din clasa a XII-a la lectură și la dezbateri interactive pe marginea cărților, a fost transformată de conducerea centrală a PNL într-o acțiune subversivă electorală. Sub pretextul că ar fi implicat elevii de clasa a XII-a în campanie electorală, liberalii au anunțat că au făcut plângere la poliție împotriva președintelui Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, motivând că evenimentul de promovare a cititului ar fi o acțiune cu scop electoral. Aceasta în condițiile în care Marian Oprișan nici măcar nu a participat la aceste eveniment și nu candidează la alegerile de duminică.
O asemenea acțiune arată disperarea liberalilor că nu reușesc să păcălească electoratul în perspectiva alegerilor europarlamentare de duminică.
Acuzațiile lor elucubrante sunt demontate însă chiar de cei doi invitați (FOTO) care i-au provocat pe tineri la lectură și la dezbateri interactive pe marginea cărților. Este vorba despre două personalități din lumea culturală și mass media: actrița Monica Davidescu și realizatorul tv Florin Sașca (emisiunea “Cu lumea în cap” – Prima TV).
Monica Davidescu a declarat că singurul scop al evenimentului organizat de Consiliul Județean Vrancea a fost acela de a-i readuce pe copii către carte.
„Nu mi s-a spus niciodată să spun ceva despre vot, nu mi s-a spus niciodată să spun ceva despre campanie, nu mi s-a spus niciodată să îi îndemn pe tineri să meargă sau nu la vot. Ceea ce am spus noi de la noi, prin editura Litera a fost: citiți, informață-vă, pentru că doar un om informat devine un adult responsabil și nu are cum să fie manipulat! Deci, acesta a fost întotdeauna textul pe care l-am folosit către toți copiii. Este foarte adevărat că toate aceste cărți au fost achiziționate de Consiliul Județean Vrancea și asta am spus, acest Consiliu Județean a achiziționat aceste cărți, dar, după părerea mea, acest Consiliu Județean există indiferent de culoarea politică a celor care conduc. Au achiziționat aceste cărți, iar singurul îndemn pe care l-au făcut a fost: citiți, ca să aveți aripi ca să puteți zbura! Ceva de genul acesta. Era un îndemn scris pe una din cărți de președinte. Dar era un îndemn către citit, către lectură, pentru că noi nu am vrut să facem decât un eveniment care să țină de carte. Noi am vrut să venim și să îi readucem pe copii către carte, să citească, să se informeze și nu să facă ceea ce li se spune. Mai mult, anul 2019 a fost decretat de Parlamentul României anul cărții, prin Legea 137, dacă nu mă înșel și toate acțiunile acestea sunt prevăzute prin lege și obligatorii pentru toate instituțiile din învățământ, iar cu noi a fost și Inspectoratul Școlar Județean. Deci, am vorbit cu copiii despre cărți și nu despre politică. Nici măcar o dată nu le-am zis mergeți la vot, ci doar informați-vă ca să fiți informați și să nu fiți manipulați. Eu nu m-am temut să vin acolo (la Focșani-n.r.) pentru că nu s-a prezentat nicio chestie politică, am făcut numai actele de cultură, muzică și literatură și lectură, cărți, teatru“, a precizat actrița Monica Davidescu.
Și realizatorul de emisiuni tv, Florin Sașca a declarat că acțiunea a fost una culturală și fără nicio legătură cu politica, partide politice sau alegerile electorale care vor avea loc duminică.
„Ceea ce vreau să vă spun este că nu a fost nici măcar o referire la politică. Nici una! A fost o acțiune prin care i-am îndemnat pe tineri să citească dintr-o carte de Istorie a României. Timp de cinci minute toată lumea a făcut liniște și a citit după care am împărtășit ideile, ce am în vățat noi din pagina respectivă 184, care era despre Istoria României de la începutul secolului al XX-lea“, a afirmat realizatorul tv, Florin Sașca. Întrebat dacă se pune problema ca acest eveniment să fie asociat cu o acțiune politică sau electorală, realizatorul tv a declarat: „Nici vorbă nu a fost despre așa ceva! Nici nu s-a îmbrăcat nimeni în vreo culoare anume și nu s-a rostit niciun cuvânt despre politică“.
Obișnuiți să conteste orice acțiune, incapabili de a face orice în folosul oamenilor, PNL-iștii doar contestă orice fac cei care vor binele comunității.