Ediția: Sâmbătă 28 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Sâmbătă 28 Decembrie 2024. Nr 6786

Iași: Bărbat împușcat mortal la o fermă de fazani


Un bărbat în vârstă de 60 de ani a fost împușcat vineri la o fermă de fazani din Holboca, județul Iași, el murind în scurt timp la Spitalul Sfântul Spiridon, unitate unde fusese transportat cu ambulanța.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Iași, Anca Vîjiac, a declarat că în cursul dimineții a fost primit un apel telefonic la serviciul 112 prin care s-a anunțat că o persoană a fost împușcată accidental. „În sesizarea telefonică se menționa că o persoană a încercat să împuște un porc domestic, iar glonțul ar fi ricoșat dintr-o bucată de beton într-o persoană care se afla acolo. O echipă de polițiști criminaliști și o alta de la Direcția Arme, Explozibili și Substanțe Periculoase efectuează cercetări în vederea stabilirii situației de fapt”, a spus Anca Vâjiac.
La fața locului au plecat două echipaje, de la Poliție și respectiv SMURD. În ciuda eforturilor depuse de medici, victima nu a mai putut fi salvată. „Pacientul se afla în șoc hermoragic datorat unei răni penetrante la niveul ficatului. Un proiectil (glonț—n.r) de mari dimensiuni i-a perforat ficatul, ceea ce a provocat o hemoragie masivă. A fost dus direct în blocul operator unde o echipă complexă a încercat să îl salveze. În timpul intervenției pacientul a făcut un stop cardiorespirator. S-a făcut și masaj cardiac intern, însă am fost nevoiți să declarăm decesul”, a declarat Diana Cimpoeșu, coordonator UPU-SMURD Iași.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?