Pentru a patra oară consecutiv, Focșaniul găzduiește, în perioada 16-17 mai 2019, Simpozionul Prevenirea Infecțiilor, cu tema “Abordări actuale în prevenirea și controlul infecțiilor”. Evenimentul este organizat de Serviciul de Prevenire a Infecțiilor Asociate Asistenței Medicale (SPIAAM) din cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Focșani și se va desfășura la Restaurant Grand’or din str. Saligny nr 5. Evenimentul va include dezbateri ale unor problematici majore atât la nivel național cât și internațional, precum rezistența la antibiotice, prevenirea și controlul infecțiilor asociate asistenței medicale și, nu în ultimul rând, vaccinarea.
SPIF 2019 va reuni la cea de-a IV-a ediție specialiști din domeniul medical, care au ca preocupare comună și permanentă asigurarea de acte medicale sigure și de calitate pentru pacient, fiind singurul eveniment de acest gen din țară. Programul de anul acesta al evenimentului este următorul: 10.30 – 11.30 Primirea și înscrierea participanților; 11.30 – 13.00 Deschiderea oficială, vor vorbi: dr Stoica Diana, medic specialist epidemiologie, prof. dr. Păun Diana, Administrația Prezidențială, Mândrilă Constantin, manager SJU Focșani; 13.00 – 13.30 Strategii de implementare a programului de control a utilizării antibioticelor în spital – dr. Alexandru Coman, medic primar epidemiologie Cluj Napoca; 13.30 – 14.00 Mediul de spital care vindecă – curat și sigur pentru pacienți, asistent Ramona Marincaș, asistent medical licențiat, Satu Mare; 14.30 – 14.45 SPIF-QUIZ, Alina Astefănoaie, Ionuț Zamfir; 15.00 – 15.30 Care sunt dovezile în practica IV, prezintă Carole Hallam, asistent medical Marea Britanie; 15.30 – 15.50 Abordări actuale în terapia infecției cu Clostridium difficile, prof. dr. Cătălina Luca, medic primar boli Infecțioase Iași; 15.50 – 16.20 „Nu prin mâinile noastre”.
SPIF este un eveniment destinat medicilor de diverse specialități, asistenților medicali, biologilor, biochimiștilor, farmaciștilor, fiind un eveniment creditat de Ordinul Asistenților Medicali și Colegiul Medicilor România.