Orasul Mărășești s-a confruntat și se confruntă cu problema prezenței pe aria administrativă-teritorială a orașului, a unui număr mare de câini fără stăpân. Problema nu este una singulară, ci este întâlnită în multe localități din țară. Acest fapt induce o stare de disconfort cetățenilor. Unii se tem, alții sunt deranjați, unii sunt amenințați, unii sunt mușcați, alții se simt afectați de suferințele câinilor accidentați, bolnavi, infometați ori agresați de oameni.
Primăria Orașului Mărășești a fost și este în permanent preocupată de problema înmulțirii necontrolate a câinilor fără stapân, fenomen care conduce la o creștere masivă a populației canine, inclusiv faptul că anual, problema puilor rezultați din gospodăriile populației, precum și a câinilor ce devin nefolositori „se rezolvă” prin abandonarea acestora pe domeniul public. De reținut că la nivelul Primăriei orașului Mărășești, este înființat Serviciul pentru gestionarea câinilor fără stăpân însă până în prezent acesta este nefuncțional, din lipsă de fonduri, dar și pentru că la nivelul UAT Mărășești nu există un adăpost autorizat pentru gestionarea câinilor fără stapân. „Principalul motiv a fost lipsa de fonduri necesare desfășurării acestui serviciu. Anul trecut, Primăria Mărășești a efectuat demersurile relizării unui studiu de fezabilitate pentru construirea unui adapost pentru câinii fără stăpân la nivelul UAT Mărășești, pentru a realiza la nivel local această activitate, care ne-ar fi ajutat și pe viitor, să reușim să controlăm acest fenomen-reducerea numărului mare de câini fără stăpân de pe aria administrativă-teritorială a orașului. Acest demers, din păcate, este foarte greu de realizat, întrucât devizul general pentru această investiție – adăpost pentru câini fără stăpân (cca. 400 mp.de clădire) este în valoare totală de 1.156.596,7 lei, fiind peste puterile administrației locale să realizeze această investiție“, se arată într-un comunicat remis presei de Primăria Mărășești.
La suma necesară pentru construcția adăpostului, erau necesare și fonduri pentru angajarea de personal care să deservească această activitate (personal pentru transport, personal pentru capturare, personal pentru îngrijire), resursele materiale necesare, mijloace de transport la standardele impuse de legislația în vigoare „Precizăm că am solicitat sprijin persoanelor juridice, asociațiilor sau fundațiilor care desfășoară activități în domeniul protecției animalelor însă nu am beneficiat de suport în demersul nostru, chiar dacă proiectul avea un interes comun“, se mai arată în comunicat.
În prezent, autoritățile locale sunt preocupate în continuare de reducerea numărului de animale fără stăpân la nivel local, având ca obiectiv final reducerea eficientă și permanentă a acestei probleme acute cu care se confruntă comunitatea. „Astfel, autoritățile locale au introdus în bugetul de venituri și cheltuieli a orașului Mărășești, suma de 150.000 lei, pentru îndeplinirea acestui obiectiv, respectiv pentru contractarea unui serviciu specializat pentru capturarea, transportul și predarea animalelor capturate în adăposturi și asigurarea tratamentelor medicale, a câinilor fără stăpân cu ajutorul unor asociații sau fundații care desfășoară activități în domeniul protecției animalelor. Acest demers este în desfășurare. De asemenea, luăm în considerare și organizarea unei acțiuni de sterilizare a câinilor fără stăpân prin contractarea unor servicii veterinare“, se mai arată în comunicatul de presă al Primăriei Mărășești.