Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

România, promovată în cadrul ”Zilei porţilor deschise” la instituţiile europene din Bruxelles

Mii de vizitatori care au intrat sâmbătă în sediul Consiliului Uniunii Europene au avut ocazia să descopere mai multe informaţii despre România, care deţine pentru prima dată preşedinţia Consiliului UE, cu prilejul „Zilei porţilor deschise” la instituţiile europene din Bruxelles, care s-a derulat între orele 10.00 şi 18.00, informează un comunicat al Reprezentanţei Permanente a României la UE. „Acest eveniment de maximă vizibilitate la nivelul instituţiilor UE reprezintă un prilej excelent de familiarizare a celor care vizitează Consiliul cu ţara noastră, în calitatea sa de Preşedinţie a Consiliului UE. Promovăm aşadar România digitală, interactivă, creativă, elemente care se regăsesc printre priorităţile Preşedinţiei române a Consiliului UE. Iar vizitatorii au fost încântaţi. Este o plăcere să descoperim ce succes are standul României”, a declarat ambasadorul României la UE, Luminiţa Odobescu, citată în comunicat.

Standul României a fost conceput sub o formă interactivă, inclusiv prin intermediul unor instalaţii digitale, precum „Butterfly Effect”, creat de Labolatorul Modulab. De asemenea, vizitatorii au fost invitaţi să participe la concursuri de cunoştinţe generale despre România sau să explice în câteva cuvinte „ce înseamnă UE pentru mine?”, fiind premiaţi cu materiale promoţionale ale Preşedinţiei române a Consiliului UE.

Cu această ocazie au fost inaugurate trei expoziţii speciale în clădirile Justus Lipsius şi Europa ale Consiliului. Este vorba în primul rând despre o expoziţie de fotografie istorică dedicată unui simbol al Centenarului Marii Românii, Regina Maria – „Regina Maria, ambasadorul irezistibil al istoriei şi artei tradiţionale româneşti”, realizată de Muzeul Judeţean de Istorie Braşov, în parteneriat cu Asociaţia Forums şi Muzeul Naţional Bran şi finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale.

De asemenea, au fost vernisate expoziţia „Mănăstiri şi Biserici din România” a artistului elveţian Anton Kaindl, lucrări ce aparţin colecţiei Reginei Maria de la Castelul Bran, parte din patrimoniul cultural al Muzeului Naţional din Bran, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, şi o expoziţie de sculptură cu operele artistului român Vladimir Kazan.

„Ziua porţilor deschise” la instituţiile europene este un eveniment organizat anual cu ocazia Zilei Europei. Acesta urmăreşte familiarizarea publicului cu instituţiile europene, prin implicarea în activităţi organizate special pentru această ocazie – vizite ghidate, dezbateri publice, jocuri interactive, concursuri etc. În cadrul Consiliului UE fiecărui stat membru îi este alocat un stand special pentru promovare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?