Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

GHIDUL CĂLĂTORULUI PRIN LEGISLAȚIE. Contractul de societate, partea a III-a

Continuăm astăzi cu noi informații despre contractul de societate.

Așa cum am menționat și în articolele precedente, societățile pot fi societăți fără personalitate juridică sau societăți cu personalitate juridică.

          Societățile fără personalitate juridică sunt asocieri de două sau mai multe persoane care pot fi titulare de drepturi şi obligaţii, prin intermediul unui reprezentant. Acestea nu au însă calitatea de subiecte de drept de sine-stătătoare. Astfel de societăți sunt asocierile în participaţiune, grupurile de interes economic, societățile civile. Dacă vorbim despre impozitul pe venit sau despre impozitul pe profit, aceste societăți nu sunt persoane impozabile distinct, spre deosebire de cele cu personalitate juridică.

          Asocierea în participaţiune, ca societate fără personalitate juridică, nu are patrimoniu propriu, nu are sediu propriu, nici denumire proprie. Fiecare dintre asociați vine cu ceva anume în cadrul ei în scopul realizării în comun a unei activități comerciale. Astfel, unul vine cu spațiul ca aport, iar celălalt vine cu aparatura. Prin intermediul contractului de asociere în participaţiune, asociaţii stabilesc scopul comercial şi modul de participare la realizarea acestuia, inclusiv la beneficii şi pierderi.

          Societatea civilă are un scop comun, la ea asociații participând proporţional, în baza unui contract de asociere.

          Grupul de interes economic este o asociere între două sau mai multe persoane fizice sau juridice, constituită pe o perioadă determinată, în scopul înlesnirii sau dezvoltării activității economice a membrilor săi, precum și al îmbunătățirii rezultatelor activității respective.
De regulă, contractul de societate nu este supus unor formalităţi speciale. Acesta se va încheia în forma scrisă doar pentru a se putea proba existența și conținutul lui. De asemenea, contractul prin care se înființează o societate cu personalitate juridicã va fi încheiat în formă scrisă și se vor prevedea asociații, aporturile, forma juridică, obiectul, denumirea și sediul societății. Dacă se dorește modificarea acestuia, de regulă se aplică aceleași norme

Pentru informații suplimentare în legătură cu subiectul prezentat, puteți adresa întrebări pe adresa de e-mail a redacției ziarului Monitorul de Vrancea.

 

AVOCAT MANUELA FLOREA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?