Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Breaz: Există sprijin din partea Ministerului Culturii pentru orice eveniment cultural care păstrează tradiţiile

Ministrul Culturii, Daniel Breaz, l-a asigurat, duminică, pe primarul Braşovului, George Scripcaru, de sprijinul instituţiei pentru orice eveniment cultural care păstrează tradiţiile, precum Parada Călare a Junilor, eveniment la care a participat alături de oficialităţi braşovene şi politicieni atât din coaliţia de guvernare, cât şi din Opoziţie. „Această coborâre a junilor din Scheii Braşovului reprezintă un eveniment de ţinută culturală şi îi felicit pe toţi cei care sunt implicaţi în păstrarea acestor tradiţii, pentru că am văzut nu doar oameni simpli, oameni din toate palierele societăţii dornici de păstrarea tradiţiilor. Îi felicit încă o dată şi le mulţumesc că păstrează tradiţiile din Braşov şi nu numai tradiţiile braşovene, ci şi tradiţiile întregii Românii şi ale românilor”, a declarat ministrul Culturii.

El a subliniat, într-o declaraţie acordată presei, că „toate aceste evenimente culturale, care se desfăşoară în România, pe baza unor proiecte depuse la Ministerul Culturii, vor fi sprijinite din punct de vedere financiar, astfel încât dezvoltarea şi continuitatea lor să fie de la un an la altul”.

Pe de altă parte, ministrul Culturii, care a urmărit parada junilor îmbrăcat într-o cămaşă populară, a criticat prezenţa liberalilor la eveniment în culoarea galbenă, de campanie electorală, a formaţiunii, susţinând că, în loc să-l trateze ca pe unul de cultură, au făcut din acesta un eveniment politic. „Atâta pot ei. În momentul în care ai asemenea evenimente culturale în România, tu, ca şi partid, să vii să te afişezi în culoarea galbenă – am văzut chiar liderul lor fumând în faţa grupului de liberali – mi se pare incredibil. Nu ştiu să respecte tradiţiile. Atunci când este vorba de tradiţii, de un eveniment cultural trebuie să-l respecţi ca atare, nu să vii să faci din el un eveniment politic”, a afirmat Breaz, catalogând gestul preşedintelui liberal Ludovic Orban ca fiind unul „descalificant”.

Totodată, el i-a spus primarului George Scripcaru, care i-a oferit un album despre juni şi tradiţiile acestora, că este importantă colaborarea dintre Guvern şi autorităţile locale în sprijinirea unor asemenea evenimente. „Vă asigur că există sprijin din partea Ministerului Culturii pentru orice eveniment cultural care păstrează tradiţiile nu numai în Braşov, ci şi în România. Importantă este colaborarea cu autorităţile locale, iar acest lucru este benefic pentru orice comunitate”, a punctat ministrul.

Primarul Braşovului, George Scripcaru, i-a oferit ministrului Daniel Breaz un album, cerându-i sprijin financiar pentru ca junii să-şi poată perpetua tradiţiile. „Este o prezentare a grupurilor de juni pe care astăzi îi vedem cu toţii aici. (…) Avem cele mai importante date referitoare la junii din Scheii Braşovului. Aveţi posibilitatea să acumulaţi foarte multe date de aici. Sigur, aceşti oameni au nevoie de suport financiar, programe guvernamentale, ministerul Culturii este cel mai în măsură să susţină acest demers şi foştii, actualii şi viitorii miniştri ai Culturii sunt importanţi pentru ceea ce înseamnă junii din Scheii Braşovului”, i-a spus edilul braşovean lui Daniel Breaz.

Primarul braşovean a conchis că, la fel ca şi în anii trecuţi, la eveniment participă foarte mulţi vizitatori din ţară şi din străinătate, subliniind că, pentru perpetuarea acestuia, „trebuie să facem la fel de mult ca şi până acum sau şi mai mult”. Potrivit estimărilor Jandarmeriei braşovene, la Parada călare a Junilor din Scheii Braşovului, al cărei traseu a urmat principalele străzi din zona istorică a oraşului, au participat aproximativ 20.000 de oameni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?