Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Familia social-democrată europeană se reunește vineri la Paris


    Familia social-democrată europeană se reunește vineri la Paris, cu ambiția de a propulsa o nouă generație de lideri, proeuropeni și de stânga, care înțeleg să nu lase să se instaleze o confruntare binară între adepții europenismului și cei ai suveranismului, informează AFP. Noul premier spaniol Pedro Sanchez, fostul premier al regiunii belgiene Valonia, Paul Magnette, comisarul european Pierre Moscovici, președintele Grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European, Udo Bullmann – între alții – se vor reuni la invitația socialiștilor francezi. Tema reuniunii este ecologia, dar și problema migranților, și mai general orientarea politicii europene, cu mai puțin de un an înainte de alegerile pentru Parlamentul European.
    Obiectivul pe care și-l propun participanții este să arate că „social-democrația se trezește”, cu „profunda reînnoire a conducerilor partidelor”, a explicat pentru AFP primul secretar al Partidului Socialist francez, Olivier Faure, ales în urmă cu trei luni. „Este o nouă generație care are voința de a nu rămâne fără inițiativă”, la ora în care „puține țări sunt ocolite de valul naționalist”, subliniază Faure, care s-a întâlnit la începutul săptămânii la Berlin cu omologul său german Andrea Nahles.
    Acești conducători intenționează în special „să restaureze clivajul dreapta/stânga”, întrerupând practica europeană care a privilegiat mult timp căutarea consensului între PPE și PSE, cu riscul unei „nediferențieri” care , potrivit lui Faure, a favorizat „forțele populiste”. „Trebuie să repolarizăm dezbaterea și să fim în situația de a oferi o alternativă. Nu trebuie să lăsăm să se instaleze dezbaterea pe care o instalează Emmanuel Macron între proeuropeni și suveraniști”, afirmă deputatul de 49 de ani.
(…) „Într-un moment de siderare legată de situația franceză și de creșterea populiștilor în Italia, iată că este stânga care reia frâiele puterii în Spania și care reușește să impună în dezbaterea europeană o altă viziune a problemei migranților, primind la Valencia nava Aquarius, ceea a fost o formidabil de bună veste”, a spus Faure. Social-democrații susțin că reprezintă a doua mare familie politică europeană, în timp ce președintele francez Emmanuel Macron le apare ca „izolat”. „PSE este singura forță politică capabilă să creeze condițiile unei alternative proeuropene, sociale și ecologice”, se mândrește Faure.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?