Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Rompetrol a inaugurat prima benzinărie din Adjud

Rompetrol Downstream, divizia de retail a Grupului KMG International în România, a inaugurat astăzi, 23 aprilie, prima sa benzinarie din Adjud, situată pe Bulevardul Republicii 1D – la intersecția cu drumul european E85. Investiția totală se ridică la aproximativ 1,4 milioane dolari. Panglica inaugurală a fost tăiată de Serghei Sevcenco, director general al Rompetrol Downstream și Vladislav Rusnac, Chief Retail Officer al Grupului KMGI. Aceasta este a cincea unitate din Vrancea și se alătură celorlalte patru stații Rompetrol din Focșani. În cele cinci stații lucrează 55 de persoane angajate.

Noua stație de alimentare dispune de o gamă largă de facilități și servicii precum patru pompe cu gamele de carburanți Efix și EfixS, o pompă rapidă pentru camioane, un rezervor Adblue, serviciu de achiziție rovinietă, încărcare cartelă prepay, colonetă aer/apă. Mai mult, stația este dotată și cu punct de alimentare cu gaz petrolier lichefiat, rastel de butelii, dar și cu restaurantul hei – care include zonă de gastro & shop și promovează mâncarea sănatoasă care se prepară rapid, adresată celor care doresc să încerce o nouă experiență revitalizantă. Stația din Adjud este dotată cu un punct de încărcare electric, un serviciu oferit gratuit tuturor clienţilor Rompetrol care deţin maşini electrice sau hibride. Acesta are o capacitate instalată de 50KW care asigură alimentarea în acelaşi timp a două maşini, serviciul urmând a fi disponibil în perioada imediat următoare. În noua stație de la Adjud, clienții Rompetrol vor găsi carburanți de calitate produși de cea mai mare rafinărie din România și una dintre cele mai moderne din regiunea Mării Negre – Petromidia Năvodari. Totodată, dorim să ne întâmpinăm clienții cu produsele și serviciile deja consacrate. Eforturile noastre sunt în raport cu aprecierea pe care o primim de la cei care folosesc serviciile Rompetrol, aprecieri care doar în ultimii doi ani ne-au ajutat să deschidem 27 de stații noi”, a declarat Serghei Sevcenco, director general al Rompetrol Downstream.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?