Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

GALERIE FOTO: Premii pentru elevii pănceni la Festivalul Francochanson

Maria Elena Bucur, elevă în clasa a III-a, la Liceul Tehnologic Al. I. Cuza Panciu, pregătită de profesoarele Mirela Georgescu și Mariana Agapie, și Giada Giardinelli, elevă în clasa a VI-a, la Liceul Teoretic Ioan Slavici Panciu, îndrumată de profesorii Elena Manovici și Valentin Grigoriu, au obținut Premiul I la Festivalul Național de Muzică Francofonă Francochanson – Ediția a X-a. Evenimentul s-a desfășurat în perioada 29-31 martie 2019, în Sala Mare a Consiliului Județean Buzău.

La același concurs, Andreea Beatrice Moraru, elevă în clasa a V-a, la Liceul Tehnologic Al. I. Cuza, îndrumată de profesoarele Mirela Georgescu și Anca Alexandrescu, și Denisa Francesca Radu, din clasa a XI-a, la Liceul Teoretic Ioan Slavici, pregătită de profesorii Elena Manovici și Andrei Igor Manovici, au obținut câte un Premiu Special. De asemenea, Andra Mușat, elevă în clasa a II-a, la Liceul Tehnologic Al. I. Cuza, pregătită de profesoarele Mirela Georgescu și Mariana Agapie, a primit Premiul III.

„Felicitări tuturor laureaților! Premiile obținute la Francochanson sunt deosebit de valoroase, atât pentru palmaresul personal al copiilor, cât și pentru comunitatea noastră! În același timp, aceste premii fac cinste și învățământului păncean! Felicit, în egală măsură, profesorii care au făcut posibile aceste performanțe, dar și părinții, care și-au susținut copiii la fiecare pas! Tuturor, le urez mult succes în continuare, asigurându-i, ca și până acum, de admirația, dar mai ales, de sprijinul meu!“, a declarat primarul Iulian Nica.

 

Biroul de Presă al Primăriei Orașului Panciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?