Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

O nouă analiză de sânge contribuie la diagnosticarea mai devreme a preeclampsiei

O analiză de sânge pentru detectarea preeclampsiei va fi introdusă în Marea Britanie de Serviciul Naţional de Sănătate (NHS) după ce un studiu a demonstrat că aceasta poate ajuta la diagnosticarea mai devreme a acestei afecţiuni survenite în timpul sarcinii, cu potenţial letal, relatează marţi Press Association.

Specialiştii susţin că noul instrument îi va ajuta pe medici şi pe moaşe, care utilizează de un secol aceleaşi tehnici ”relativ imprecise”. Preeclampsia este o problemă ce survine în aproximativ 10% dintre sarcini în Marea Britanie şi afectează circa 80.000 de femei în fiecare an. Complicaţiile pot conduce la naştere prematură şi, în cazuri extreme, la decesul mamei şi al copilului. În general, afecţiunea intervine în cea de-a doua jumătate a perioadei de graviditate, după circa 20 de săptămâni de sarcină, sau imediat după naştere, şi se manifestă prin tensiunea arterială crescută şi proteine în urina mamei.

Specialiştii de la King’s College London au descoperit că prin măsurarea nivelului unei anumite proteine, numită factorul de creştere placentar (PlGF), în sângele unei femei preeclamsia poate fi diagnosticată, în medie, cu două zile mai devreme. „În ultimii o sută de ani am diagnosticat preeclampsia prin măsurarea tensiunii arteriale şi verificarea proteinelor în urina unei femei. Acestea sunt relativ imprecise şi adesea destul de subiective”, a declarat Lucy Chappell, profesor de obstetrică la King’s College London. ”Ştiam că monitorizarea PlGF era un mod exact de a ajuta la detectarea afecţiunii, însă am fost nesiguri dacă punerea acestui instrument la dispoziţia medicilor ar conduce la o mai bună îngrijire a femeilor. Acum ştim că acest lucru este o realitate”, a adăugat ea.

Profesorul Tony Young din cadrul NHS England a declarat la rândul său că ”acest test de sânge inovator” ajută la determinarea riscurilor de preeclampsie în timpul sarcinii ”permiţând femeilor să fie direcţionate către o îngrijire adecvată sau reducând mai rapid îngrijorările inutile”. Echipa de cercetători a efectuat un studiu care a implicat 1.035 de femei suspecte de preeclampsie din 11 maternităţi din Marea Britanie. Acestea au fost împărţite în mod aleator în două grupuri, medicii femeilor din unul dintre grupuri având la dispoziţie rezultatele testului PlGF.

Rezultatele oamenilor de ştiinţă, publicate marţi în jurnalul The Lancet, au demonstrat că testul a redus timpul mediu până la stabilirea diagnosticului de preeclampsie de la 4,1 zile la 1,9 zile. De asemenea, complicaţiile grave apărute înainte de naştere, cum ar fi eclampsia, accidentul vascular cerebral şi decesul maternal, au fost reduse de la 5% la 4%. „Dovezile demonstrează că analiza PlGF efectuată pe scară largă ar putea salva vieţi şi este o veste fantastică că NHS England este de aceeaşi părere”, a subliniat Lucy Chappell.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?