Primarul Iulian Nica a primit Premiul pentru performanță și succes în administrația publică locală, la Gala A.O.R.–25 de ani, organizată la București. Evenimentul a avut loc pe data de 25 martie 2019 și a reunit primarii de oraşe din întreaga ţară, alături de reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, ministerelor și agenţiilor guvernamentale. Au mai fost invitați: prim-ministrul Viorica Dănicilă, parlamentari, reprezentanți ai Corpului Diplomatic, reprezentanți ai structurilor partenere AOR din țară și străinătate.
„Acest premiu reprezintă încununarea muncii în echipă, pe care o desfășor zi de zi, alături de colegii mei din cadrul Primăriei Orașului Panciu. Fără sprijinul lor, nu aș fi reușit să transpun în practică toate proiectele de investiții realizate până acum. Un ajutor deosebit l-am primit și din partea păncenilor, care au venit, în permamență, cu sugestii și propuneri constructive. Dar cel mai important sprijin l-am primit, ca întotdeauna, de la domnul Marian Oprișan, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea și al UNCJR. Dumnealui țin să îi mulțumesc, atât în numele meu, cât și al comunității locale, de întreaga susținere de care am beneficiat la inițierea, promovarea, finanțarea și implementarea proiectelor de investiții din orașul Panciu. Nu în ultimul rând, le mulțumesc reprezentanților Asociației Orașelor din România pentru obiectivitate, apreciere și încredere. Distincția ce mi-a fost acordată în cadrul Galei AOR – 25 de ani mă onorează, dar mă și motivează în activitatea pe care o voi desfășura de acum înainte“, a declarat primarul Iulian Nica.
Potrivit unui comunicat de presă, acesta este al doilea Premiu pentru performanță și succes în administrația locală pe care primarul păncean îl primește de la Asociația Orașelor din România, după cel din 2018. De asemenea, în anul 2017, AOR i-a acordat edilului-șef distincția de Cel mai activ primar de oraș, iar în anul 2016, șeful administrației locale a fost desemnat Cel mai bun primar din Regiunea Sud-Est. Cu același prilej, primarul Iulian Nica a fost nominalizat și la secțiunile: Primarul Anului în România și Cel mai bun primar de oraș din România.