Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Subvenții pentru angajatorii care încadrează în muncă șomeri, tineri, absolvenți sau persoane aflate în pragul pensionării

Subvenţii acordate angajatorilor care încadrează în muncă șomeri

 

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) aplică o serie de măsuri active ce vizează integrarea pe piața muncii a șomerilor și persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă. Printre măsurile destinate  creșterii șanselor de ocupare a șomerilor se numără acordarea de subvenții în vederea stimulării angajatorilor de a încadra pe piața muncii persoane aparţinând unor categorii dezavantajate sau cu acces mai dificil pe piaţa muncii.

În acest sens, persoanele juridice primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, o subvenție în cuantum de 2.250 lei, dacă încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată persoane din următoarele categorii: şomeri peste 45 ani sau părinți unici susţinători ai familiilor monoparentale, persoane cu handicap, proaspăt absolvenți, şomeri de lungă durată sau tineri NEETs, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni. Subvențiile se acordă la solicitarea angajatorilor care încadrează în muncă persoane din categoriile mai sus menționate.

De aceeași subvenție beneficiază și angajatorii care încadrează în muncă, potrivit legii, şomeri care, în termen de 5 ani de la data angajării îndeplinesc, conform legii, condiţiile pentru a solicita pensia anticipată parţială sau de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, dacă nu îndeplinesc condiţiile de a solicita pensia anticipată parţială. Subvenția se acordă lunar, pe perioada angajării, până la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare.

Totodată, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă acordă angajatorilor care încheie contracte de ucenicie, în condiţiile Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, sprijin financiar în cuantum de 2.250 lei/lună pentru fiecare contract de ucenicie încheiat. Suma lunară se acordă la cererea angajatorului, proporţional cu timpul efectiv lucrat de ucenic, pe întreaga perioadă de derulare a contractului.

De asemenea, pentru a asigura tranziția absolvenților de învăţământ superior de la sistemul de educaţie la piaţa muncii, angajatorii pot organiza programe de stagiu pentru absolvenţii de învăţământ superior. Pentru astfel de programe persoanele juridice pot primi, la cerere, subvenții de 2.250 lei/ lună/ stagiar pe o perioadă de şase luni.

Facilitățile financiare destinate stimulării încadrării în muncă sunt susținute și prin proiectele implementate de ANOFM și cofinanțate din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

 

Comunicat Compartiment Comunicare ANOFM

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?