Ediția: Marți 24 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Marți 24 Decembrie 2024. Nr 6785

VIDEO și GALERIE FOTO: De la Focșani la Amsterdam. Lalele, o țigară, un piercing și Rondul de noapte

Ce vrei să te faci când vei fi mare? Călător! Nu doctor? Nu profesor? Nu primar? Nu! Vreau călător!

Și cu teancul de Jules Verne la subraț, eram deja plecată pe toate continentele, călătorind cu trenul, cu vaporul, cu balonul cu aer cald. Visam cu ochii deschiși, mă luptam, cercetam, exploram odată cu eroii scriitorului francez, dorindu-mi să văd aievea toate locurile și să trăiesc cu adevărat toate aventurile.

Ce avere ai? Amintirile! Nu case? Nu mașini? Nu conturi? Nu terenuri? Nu! Amintiri: Sibiu, Sighișoara, Târgu Mureș, Iași, Alba Iulia, București, Constanța, Lugoj, Orșova – Cazanele Dunării, Piatra Neamț, Galați, Bușteni, Sinaia, Slănic Moldova, toate sunt ale mele, toată marea, toată Dunărea, toți munții, toate apusurile și răsăriturile, fiecare ploaie, fiecare ninsoare, fiecare „ce frumos”, „ce bun”, „incredibil”, „superb”; Italia, Muntenegru, Serbia, Bulgaria, Vatican, Olanda, toate sunt ale mele, cu oameni, cu locuri, cu avioane, autocare și trenuri, cu pizza, cu borș de pește, cu înghețate și limonade, cu mările lor și munții lor, cu drumurile, casele și muzeele lor. Toate sunt ale mele! Închid ochii și le am. Ce alte averi să-mi mai doresc? Cu ce altceva rămânem de o fi vreo altă dimensiune?

Vă povesteam anul trecut despre „Roma, dragostea mea”. Puteți (re)citi și (re)vedea accesând linkul – https://bit.ly/2Uwo3aM. Și tot atunci vă spuneam că urma să plec la Amsterdam.

Auzisem atât de multe lucruri despre Olanda și capitala ei: lalele, droguri ușoare și prostituție legalizate, mori de vânt, canale, Rembrandt, van Gogh… Dar ce am văzut și am trăit acolo întrece orice descriere. Pentru mine a fost o călătorie într-o lume fără cusur. A fost și rămâne în sufletul meu, în mintea mea, nu o altă țară, ci o altă lume, o lume în care casele sunt perfecte, oamenii politicoși, toleranți, văzându-și de treburile lor, dar totuși gata să te ajute, o lume cu tot atâtea piste pentru biciclete câte șosele pentru mașini, o lume unde făceai câțiva pași de la vitrinele cu prostituate și cafenelele unde puteai fuma cannabis, la muzeele cu capodopere ale artei clasice și contemporane, o lume unde mirosea a cacao și a vafe, unde toate rasele pământului păreau să-și fi dat întâlnire, unde toate speciile de lalele păreau să fi înflorit; o lume cum aș vrea să fie și a noastră.

Am găsit cazare la Hotel Levell, care se încadra în bugetul nostru, situat într-o zonă periferică a Amsterdam-ului, cu clădiri noi, de birouri. Oamenii veneau și plecau cu bicicletele sau cu metroul, foarte puțini cu mașina. Am încercat să găsim un loc unde să mâncăm, dar am sfârșit prin a ne rătăci. Ce rătăcire plăcută, în acel spațiu curat, cu străzi largi, trotuare și piste generoase pentru bicicliști. Am ajuns într-un final la un mare magazin cu diverse pentru grădină și grădinărit. În fața magazinului, un chioșc șic cu o sumedenie de produse din pește, de unde cumpărau și mâncau pe loc oamenii care veniseră să-și cumpere bulbi și lopățele. Ceva mai încolo, o tonetă cu fructe de pădure vândute în cutiuțe de o domnișoară, care ne-a spus că în vară avea să viziteze România. A fost cel mai bun pește pe care l-am mâncat vreodată și am savurat cele mai proaspete și mai aromate fructe de pădure. Soarele strălucea, totul era atât de curat, de civilizat… Până și la fata cu fructele de pădure am putut plăti cu cardul. Pe drumul de întoarcere am dat peste un McDonald’s. Câțiva corporatiști stăteau ca șopârlele la soare, în acea zonă modernă a Amsterdam-ului, savurând înghețate, ceea ce ne-am bucurat să facem și noi.

După-amiaza ne-am petrecut-o în centrul capitalei, pe străduțele înguste, pline de turiști în căutarea senzațiilor unice pe care le oferă acest oraș. Aveam poftă de niște prăjituri deosebite, dar o domnișoară înaltă, frumoasă și tatuată, care întâmpina clienții în magazin, ne-a spus în românește că prăjiturile nu sunt pentru începători și ne-a îndemnat să mergem la o cafenea. În căutarea cafenelei, niște turiști români ne-au dat indicații și așa am ajuns să savurăm, într-o atmosferă psihedelică, o cafea bună și o țigară și mai bună. Pentru că era totuși prea mult fum, am ieșit pe terasa cu câteva mese și scaune și am privit bărcile cu turiști care pluteau pe canal. Timpul era relativ, iar viața veselă. Am ajuns apoi în celebrul Cartier Roșu, dar era prea devreme pentru exponatele vii din vitrine, așa că n-am văzut decât o domnișoară. Înțelegeți acum, probabil, și mai bine, ce vreau să spun prin o cu totul altă lume.

A doua zi am plecat într-o excursie cumpărată de la o agenție de turism locală. Într-un autocar cu etaj, plin cu turiști din toate colțurile planetei, am străbătut ținuturile Olandei, prea curate, prea înverzite pentru înțelesul nostru. Prima oprire a fost la Parcul Keukenhof, mărginit de câmpuri unde, cât vezi cu ochii, cresc lalele de toate culorile și zambile. Afară și în sere imense sunt specii de lalele cum nu mi-am putut închipui că pot exista, zambile, narcise, expoziții de orhidee, cale, fântâni arteziene, canale, înghețată tradițională, saboți, un labirint și o moară de vânt. Copacii erau înfloriți și soarele strălucea, aerul mirosea așa cum probabil miroase în rai. Da, probabil că dacă raiul ar exista, ar fi ceva precum Keukenhof.

Am mers apoi într-un sătuc cu mori de vânt tradiționale încă funcționale, care măcinau arahide, din care localnicii fabricau ulei, sau boabe de cacao. Puteai cumpăra ulei, ciocolată sub formă de unelte, ba chiar și bere de cacao. Pe o bancă, pe malul unui golfuleț, am mâncat ciocolată în timp ce câteva rațe ne trăgeau cu ciocurile de pantaloni, ca să le dăm și lor. Ceea ce, desigur, n-am făcut. Mirosea în tot satul a cacao.

A urmat apoi o localitate, unde am vizitat un atelier în care se făcea și se vindea brânză. O doamnă în costum tradițional ne-a explicat cum se fabrică, apoi ne-am dus la magazin, unde puteai cumpăra roți de brânză cu grade diferite de maturare și cu tot felul de ingrediente. Ceea ce, desigur, am cumpărat.

Ne-am îmbarcat apoi pe un vaporaș care a traversat un fel de lac imens pentru a ajunge într-o localitate unde se afla un atelier și un magazin de saboți tradiționali din lemn. O domnișoară ne-a arătat și ne-a explicat cum se fabrică, apoi ne-a invitat să probăm și să cumpărăm.

Ne-am întors în Amsterdam cu mintea și sufletul pline, extaziate. Ne-am plimbat din nou prin oraș, ne-am cumpărat vafe și cartofi prăjiți. Am intrat într-un mare magazin Desigual și, auzindu-ne vorbind, o vânzătoare ne-a întrebat în românește dacă ne poate ajuta. În vitrine, alternau dulciurile, obiectele pentru sado-masochiști, calupuri de brânză, obiecte bizare precum capete de dragoni și extratereștri încercând să facă șpagatul. Sute, mii de biciclete umpleau parcările special destinate lor, iar casele impunătoare se oglindeau în apele canalelor.

A treia zi a fost destinată muzeelor. Sunt cele care adăpostesc obiecte de artă, dar și Muzeul cannabisului, al prostituției, al brânzei, al ciudățeniilor și bizareriilor. Noi am ales Rijksmuseum – muzeu național dedicat artei, unde am petrecut cea mai mare parte a zilei, și Moco Museum – muzeu privat care găzduiește artă modernă, contemporană și de stradă.

La Rijksmuseum am ajuns cu tramvaiul. Este impresionant încă de când intri în grădini, unde sunt expuse statui. Aproape de intrare, o trupă de instrumentiști cânta o arie clasică. Poți descărca o aplicație pe mobil, care te ghidează prin muzeu și îți explică la ce te uiți. Pentru mine, atracția principală a fost „Rondul de noapte”, un tablou cât un perete și cât o epocă, al lui Rembrandt van Rijn. Văzusem în urmă cu câțiva ani Nightwatching – Rondul de noapte, un film care m-a făcut să-mi doresc să văd această capodoperă în realitate. M-am așezat turcește în fața tabloului și am stat minute în șir, în timp ce personajele pășeau afară din tablou și discutau, plimbându-se încoace și-ncolo.

Am văzut apoi un autoportret al lui Vincent van Gogh, cu barba roșcată și ochii verzi, uitându-se spre „La Corniche de Monaco”, al lui Claude Monet, și la Lăptăreasa lui Johannes Vermeer. Obiecte de mobilier, instrumente muzicale, macheta unei nave, o rochie creată de Yves Saint Laurent, dar și obiecte de artă din fostele colonii olandeze, toate sunt expuse în Rijksmuseum.

Am ieșit și am mâncat un hamburger făcut de patru tineri la o tonetă. Semnul „I amsterdam” era asaltat de turiști. În scuarul din fața lui, oameni și câini se bucurau de soare, de apă și de lalele. La câțiva pași, Moco Museum. Banksy!

Banksy este un personaj, căruia nu i se cunoaște identitatea, care a revoluționat arta stradală occidentală, caracterizat de wikipedia drept „artist graffiti, activist politic, regizor de film și pictor englez”. Fata cu balonul, Che Guevara pe patine cu rotile, tânărul mascat care se pregătește să arunce nu o sticlă incendiară, ci un buchet cu flori, sunt câteva din exemplele de artă urbană marca Banksy, care pot fi văzute la Moco Museum. Tot aici am văzut exponate de Roy Lichtenstein, „pictor și sculptor american reprezentativ al mișcării Pop art. Alături de Andy Warhol, Robert Indiana, Richard Hamilton, Lichtenstein a fost unul din cei mai reprezentativi artiști ai acestei mișcări a secolului 20.” (wikipedia)

Cu capul plin de culori, ne-am odihnit pe iarbă, la umbra târzie a unor copaci. Copii se zbenguiau sub privirile calme ale părinților, printre stropitorile care udau gazonul. Am mâncat apoi la un bistro olandez – Colțul lui Rembrandt. Cum altfel se putea încheia mai bine ziua aceea?

Păi, cu un piercing în sprânceană, pe care mi-l doream de prin adolescență. La 40 de ani, mi l-am făcut intrând împinsă de sor-mea, într-un studio de tatuaje și piercing-uri. O tânără plină de tatuaje m-a invitat la etaj, unde într-un cabinet plin cu sertare și sertărașe cu tot felul de ace, biluțe, cercei, mi-a străpuns sprânceana.

În ultima zi am luat un feribot care transporta gratuit oameni și biciclete la A’DAM Lookout, un turn de 21 de etaje pe acoperișul căruia ai parte de panorama Amsterdam-ului și de un leagăn în care te poți da, dacă ai curaj. Ceea ce, desigur, am avut. Ne legănam cu Amsterdam-ul la picioarele noastre, prefăcute olandeze zburătoare. Oamenii se relaxau pe perne roșii, iar un cal de aceeași culoare aștepta să fie luat de căpăstru. Am ajuns în vârful acestei lumi nu înainte de a sta într-un tron de chitare, replică a celui din săbii din Urzeala Tronurilor.

Ultimele ore le-am petrecut pe canale, într-o barcă ce ne-a purtat pe lângă casele de pe apă și de pe uscat, atât de îngrijite, atât de frumoase, cu oameni citind la geam și câini tolăniți pe terasele plutitoare. Olandezii erau toropiți de un aprilie neobișnuit de cald. Înainte de a zbura spre România, am mâncat într-un restaurant din Gara Centrală. A fost ca o călătorie în timp; în timpurile când oamenii aveau răbdare.

Un prieten pierdut mi-a spus cândva că trag concluzii în textele pe care le scriu și că ar trebui să-i las pe cititori să o facă. Dar cred că fiecare o face totuși, nu le ia pur și simplu pe ale mele.

Așadar, în concluzie, pledoaria mea nu e pentru prostituție și droguri ușoare legalizate. Îmi doresc să nu existe femei care să se vândă. Dar le văd totuși, în Focșani, când trecem cu mașina din giratoriul de la ieșirea spre Brăila și ne îndreptăm spre Petrești. Stau pe marginea unui gard, în frig, în ploaie, așteptând să oprească un nefericit.   Cum o fi mai bine: în vitrină la Amsterdam sau pe centură la Focșani? Femeile se vând pentru că există bărbați care le cumpără. E un cerc vicios, pe care nimeni, nicăieri, niciodată nu l-a putut distruge. Îmi doresc să nu existe droguri, care duc la atâtea vieți devastate, dar din ce în ce mai mulți indivizi sunt prinși făcând trafic în Focșani. Au existat, există și probabil vor exista mereu. La Amsterdam, în două seri, am văzut mame și fii fumând. Nu zic că e bine, zic doar că ceea ce e interzis va reprezenta, întotdeauna, mai ales pentru adolescenți și tineri, o atracție. Este tentația fructului interzis, căruia ei nu-i pot rezista. Ce e de făcut? Să ne prefacem că nu există? Sau să le explicăm pericolele? Cu atât mai mult când copiii noștri au atât de mult acces la informație, trebuie să înțeleagă de la noi aceste pericole, nu să le devină atractive, auzind fabulații de la colegi și prieteni. Pentru că de auzit, vor auzi, de văzut, vor vedea.

Însă dincolo de aceste aspecte considerate pitorești de unii, sordide de alții, Amsterdam-ul este o creație a unui popor muncitor, inventiv, creativ, tolerant, care a supus marea și pământul. M-aș întoarce oricând. Ba, ce zic eu, m-aș muta acolo.

Până atunci însă, mergem deocamdată la Stockholm, în Suedia. La verișorii noștri care trăiesc de ani buni acolo. Și ce bine le e. Și cu câtă încântare vorbesc despre această țară, unde regulile sunt făcute ca să fie aplicate și respectate. De data asta, am decis să mergem cu toții. Iau și copii, iau și bărbat. Vă voi povesti la anul cum a fost.

2 COMENTARII

  1. Frumos,foarte frumos ! Excelent jurnalul prezentat de distinsa vizitataoare a minunatelor tinuturi. Am fost prin aceasta tara si prin minunatul Amsterdam si am trait aceleasi sentimente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?