Laurențiu Muscalu: Suntem alături de profesorul emerit Radu Georgescu, profesor de handbal a cărui carieră poate că nu mai trebuie spusă, o carieră de 40 de ani de antrenorat în handbal. Felicitări domnule profesor! Vă rugăm să ne spuneți, pentru cititorii ziarului Monitorul de Vrancea, despre cariera dumneavoastră de 40 de ani. Când ați început? Unde? Ajungând la formarea și pregătirea marilor jucătoare Valentina Elisei Ardean, Simona Gogârlă, iar pe celelalte vă las pe dumneavoastră să le spuneți.
Radu Georgescu: Prin anii 1972-1973, am început antrenoratul, ca practică de specialitate. A urmat examenul de specialitate, antrenorat, pe lângă educație fizică în cadrul Institutului pentru Educație Fizică și Sport. Am avut fericirea ca acolo să am profesori eminenți, tot cu specializare handbal. La acel moment erau antrenorii loturilor naționale, campioane mondiale, vicecampioane, e vorba de Valeriu Gogâltan, Ioan Johnny Kunst-Ghermănescu, un om deosebit. În timpul studenției, practica pedagogică am făcut-o sub îndrumarea dânșilor la diferite cluburi, școli sportive cum erau pe atunci, și chiar la Confecția București, unde antrena domnul Gogâltan și asistam chiar la antrenamentele loturilor naționale.
Un alt profesor deosebit pe care l-am avut și ca antrenor la clubul Dinamo, de la care am învățat foarte multe, Oprea Vlase, nea Vlase, antrenorul de atunci al lui Dinamo și al loturilor naționale de seniori care, împreună cu Johnny Kunst Ghermănescu și cu Nicu Nedef au luat acele patru titluri consecutive de campioni mondiali la handbal masculin. A urmat o perioadă post studenție în care am căutat să îmi ordonez tot ce am învățat teoretic și să încep să aplic practic cu o echipă la o întreprindere, Societatea de calculatoare, până când am venit la Focșani, pentru Clubul Sportiv Școlar, cum era atunci. Era postul ocupat de o persoană, l-am preluat după un an dar, între timp, la Liceul industrial de construcții, am făcut echipă de băieți. Foarte repede, i-am pregătit o iarnă întreagă în sala liceului, cam singura sală din oraș. Acolo am organizat și turnee pregătitoare pentru copii, juniori.
În primăvară, cu acea echipă de băieți, născuți în 1958-1959, am mers la calificări și am intrat în divizia școlară. Băieți deosebiți, muncitori, dornici de performanță, dornici reușească și să reprezinte județul și orașul Focșani. Jucam pe zgură, bitum. Copiii de astăzi dacă ar ști cum făceau plonjoane pe bitum, mie mi-e teamă cu ei acum, aici, în sală, pe parchet moale. Altele erau oasele pe atunci când alergai prin văgăuni, săreai prin pietre. Îmi aduc aminte de Neluțu Ionescu, care între timp a devenit arbitru la un moment dat, era un portar foarte bun, Cristi Oprea, Cornel Anghel, Radu Vasile, care a fost un longeviv în handbal, a jucat până la peste 40 de ani. Cu el am intrat, mai târziu, și în divizia B de băieți. Prima echipă de Divizia B din Vrancea. Cu această generație, 1958-59, dar și alți băieți crescuți de domnul Bucur, un profesor care s-a ocupat și el de handbal.
Laurențiu Muscalu: Cum ați ajuns la fete, la handbal feminin?
Radu Georgescu: Foarte simplu. Din 1975 în 1981, aproape șase ani am stat cu băieții, a venit o tânără generație de profesori, Lucică Tucan, Gică Sobeh, Florin Drăgan, Dorel Doagă. Între timp, eu băgasem și echipă de handbal fete în divizia B. Nu puteam să mă mai împart la băieți și la fete. Au preluat Lucică și Dorel Doagă băieții și am rămas eu la Handbal Filatura, care era în divizia B și, în spatele ei, să începem cu Gică Sobeh, să creștem generații de fete, să înlocuim în timp la Filatura. Cam acestea au fost începuturile la Focșani. Am uitat să vă spun că am urmat cursurile Facultării de Educație Fiziă din București numai și numai pentru antrenorat. A doua specializare, educația fizică, era prea simplu. Mi-au plăcut performanța, concursul, concurența.
Mi-am dorit foarte mult, având acel model de antrenor despre care v-am vorbit, să cresc, ca și dânșii, jucătoare pentru loturile naționale, care să fie campioane mondiale, europene. Asta am urmărit și obiectivele mele permanent au fost acestea. La nivel de titlul de campion național, de cupa Fericirii, 1 Mai, cum era pe atunci, nu prea m-am bătut. În schimb am urmărit foarte bine selecția, copile deosebite, la băieți și la fete, care să prezinte garanția intelectuală, dezvoltare fizică, capacitate motrică, elemente care să le ducă, prin pregătirea pe care le-o asigur, să ajungă spre loturile naționale. Asta era prin 1983-1984. După un timp destul de scurt, Focșaniul a început să apară și pe harta handbalistică a fetelor cu producție proprie.
Anicuța Caraiman a fost prima jucătoare care a pătruns către loturile naționale. Născută în 1969, a făcut parte din acele fete care au bătut mereu în Europa. Mai târziu, experiența crește, selecția a trecut pe altă generație mai compactă pentru că la început e mai dificil, e mai anarhic. Ușor, ușor, când află și copiii că se face handbal, au început din ce în ce mai mult să vină la handbal și după vre-o 5-6 ani am început să producem jucătoare, să lansăm jucătoare valoroase pe plan național. Repet, fără să mă domine gândul că trebuie să câștig titlul de campion. Din contră, vedeam cum alții lucrau cu arbitri, cu tot felul de aranjamente dar nu m-a interesat. Pe mine m-a interesat cum răspund ei și acestor factori negativi, arbitrajul, adversitatea mai mare decât trebuie permisă de arbitri. Iar fetele au înțeles. Când am reușit să mergem și către turnee finale, ne-am bătut cum am putut în turneele finale. Am luat ceva medalii, dar nu și titluri cu echipe din Focșani. La junioare 2 am luat locul patru dar, moral, eram campioni naționali.
Acolo s-a ținut la Miercurea Ciuc și au venit domnii de acolo, că ne place foarte mult echipa dumneavoastră, dacă vreți să jucăm finala, o câștigăm noi, suntem conștienți că ne bateți dar o câștigăm noi. Am spus «niciodată nu fac aranjamente, joacă și luptă fetele, merită, bine, nu merită, eu nu le spun, pentru o medalie, să le creez ideea că un meci se poate câștiga sau pierde după un aranjament». Au mers alții care au acceptat această variantă și am ieșit pe locul 3. Dânșii, când au făcut premierea, în loc să îmi spună «locul trei, echipa din Focșani», mi-au spus ceva în limba lor, habar nu aveam ce spun. Le-am făcut un semn fetelor și ne-am întors cu spatele. Suntem în țara noastră. De atunci am spus că unde îi prind, acolo îi bat. Toate echipele din zona Ardeal, pe care le-am prins le-am bătut, mai puțin Zalău. La un turneu final a fost singura echipă cu care am făcut egal, nu am putut să îi batem. Ei au câștigat titlul, noi am venit pe 3.
Laurențiu Muscalu: Pentru un oraș ca Focșaniul să vă bateți an de an cu toate echipele importante din România era deosebit.
Radu Georgescu: An de an ne-am bătut și ne-am pregătit. Tot timpul am dat model pentru fetele cu care lucram, ori marile echipe din România, cum era pe atunci Rapidul, Oltchimul, Știința Bacău. Erau multe echipe model din România, participantă la campionate mondiale și echipele astea jucau în cupele europene. Era normal să le dau model fetelor, mergeam cu ele la meciurile lor. Dar nu făceam rabat să vizionăm fetele din străinătate care erau mari valori și să le imite, cum aruncă, cum se apără, cum merge contraatacul. Mereu spuneam «Le vedeți? Trebuie să ne pregătim de așa natură încât să le batem, să fim deasupra lor, să nu mai spună că România e mică, România e prăpădită».
Nu am acceptat niciodată înfrângerea de la X țări. Rar am pierdut și rar jucătoarele trimise de mine, de la Focșani, la loturi au fost învinse. Prima jucătoare pe plan mondial care și-a pus călcâiul pe grumazul tuturor a fost Simona Țuțuianu Gogârlă. La campionatul mondial, nu a vrut domnul Cojocaru de niciun fel să o bage până când mai erau patru minute și ne conduceau cu patru goluri. Lăcușanu nu putea să dea gol, alta nu putea și, atunci, Băbanu, antrenor la Baia Mare, a spus «bag-o pe Gogîrlă». Intră și în patru minute dă patru goluri. Alea nu au mai marcat și a câștigat România cu două goluri. A fost campioană mondială de tineret. Inter stânga era Simona Gogîrlă, Lecușanu. De la acea generație încoace naționalele de junioare, de tineret, au cam câștigat cam tot.
Laurențiu Muscalu: De la Simona Gogârlă, multe dintre fetele pe care le-ați antrenat au reușit să pătrundă la loturile naționale de junioare și mai apoi la seniori.
Radu Georgescu: Primul model a fost Anicuța Caraiman care, culmea, a fost din satul Sihlea, cu Simona, Eremișca, Carmen. De la Sihlea au fost cam cinci copile care s-au regăsit după aceea prin echipe de Divizia A. Monica a venit și ea în generația aceea, după ea a fost Diana Ene, la generația 1976, o stângace deosebită însă ei nu i-a plăcut atmosfera de la echipele de senioare unde a mers. Făcuse Institutul de Educație Fizică și Sport, s-a băgat după aceea la ASE iar acum lucrează într-o bancă. Mulți spun că, dacă faci sport, nu înveți. Nu! Toate aceste fete, nu mai spun de surorile Zaharia, amândouă doctorițe, au și învățat. Nu am rupt niciodată cartea, învățătura, de sport. Le-am spus mereu «cu cât înveți mai bine, devii un jucător mai bun, mai cerebral, mai conștient de ceea ce faci». Deci, Simona, Diana Ene, Nuțu Eremișca iar după aceea a fost o trecere spre altă generație, a venit generația 1982-1984-1986. Aici m-am oprit și am plecat.
La generația 1981-1982 a apărut Adina Tuvene, deosebit de bună, Valentina Elisei, care joacă și acum la 36 de ani, Paula Teodorescu, Mirabela Toma, Roman o cheamă acum, Roșca, o fată plină de ghinion, amândoi genunchii au fost cu luxație, cu entorsă, rupere de ligamente când deja era luată la Oltchim, Oana Chitacu, o extremă dreaptă deosebită, care joacă și acum. Să nu uit o fată talentată, Loredana Pavel, colega mea de la Prosport, un club pe care îl admir pentru dorința de a aduna cât mai mulți copiii să facă sport, Prosport. Probabil că și titulatura este definitorie, Pro pentru, Sport, copii pentru sport. Care merg spre performanță, foarte bine, care nu, este treaba lor.
Laurențiu Muscalu: Nu trebuie uitată perioada Oltchim Râmnicu Vâlcea, ați fost unul dintre antrenorii echipei, ați fost la Centrul de excelență al Oltchimului, important pentru performanța întregului club. Aveau un centru de copii extraordinar.
Radu Georgescu: Federația se lupta să facă acolo un centru de excelență, dar era foarte greu. La noi, până să faci ceva, trebuie să tai o pădure întreagă. În 2004, când Oltchim a vrut să ia seria de cinci jucătoare, toate din aceeși generație, cu Alina Ifrim, mi-au făcut și propunerea «intenția noastră este să selecționăm cele mai bune, să facem Centrul de excelență Oltchim». Bun, mi-au spus ce vor, cum vor. Cele cinci fete erau junioare 2 la acea oră, abia intrau în junioare 1. Am spus da, fetele și părinții au spus da, am mers la Oltchim și am început selecția, pregătirea. Am luat titlul de campion național cu ele dar nu asta era important. Au coincis principiile cu cei de acolo «Nu ne interesează titlul, îl obținem că sunt valoroase dar vrem din aceste valori să vedem ce merge la prima echipă». Janina Luca, inter dreapta, Lăcrămioara Roșu, centru și inter stânga, Piți Rouă, Dumnezeu să o odihnească, un cancer și s-a dus la 32 de ani, Oana Chitacu, în poartă Alina Ifrim. Acestea au fost fetele care au mers la Centrul de junioare și tineret Oltchim. O perioadă au și jucat acolo dar deja se stricaseră motoarele la combinat și nu mai aveau cum să țină jucătoarele bune.
Laurențiu Muscalu: Simona Gogîrlă a fost campioană mondială la tineret iar, după aceea, a urmat Mirabela Toma, au fost vicecampioane.
Radu Georgescu: Pot părea infatuat dar au fost atât de multe încât le-am uitat. Simona, campioană mondială de tineret, vicecampioană mondială la senioare. Vă aduceți aminte că partea stângă a naționalei României era formată din Simona Gogârlă și Valentina Elisei. La acel mondial, Valentina a fost declarată cea mai bună extremă din lume, dădea câte 8-10 goluri pe meci, la o vârstă fragedă. Același fenomen l-am avut la ediția următoare, la europene, erau Ada Moldovan, Țuțuianu și Elisei, erau trei de la Focșani în lotul național de senioare. Nu mai târziu apare și Paula Teodorescu, locul patru la Mondialele de tineret, echipă condusă de Tadici. Aveam o boală pe norvegience pentru că, una, două, se spunea Norvegia și Danemarca. Ori, aceste generații, unde au fost copile de la Focșani, au bătut Norvegia, au bătut nume mari.
Partea tristă că, la întoarcere de la Oltchim, postul meu de la Liceul Sportiv nu mai era. Atunci hai să găsim o cale. Dar sub nicio formă nu s-a întâmplat. Atunci am mers la o școală, am mai lucrat handbal cu unele care au ajuns pe la Brăila. Copii sunt, copii talentați, deosebiți dar e nevoie de cei care care trebuie să aibă grijă să îi ridice. Nu este vorba numai de handbal, este și volei, baschet. Uitați ce am făcut aici. Erau 12 fetițe, m-am luat de mână cu Loredana și am mers prin școli. Acum sunt peste 30 de copii. Au apărut pe grupe mai mici și va trebui să ne organizăm, să găsim și tineri. Îmi doresc să găsesc un profesor sau profesoară tânără, cu specializare și să o atrag către clubul Prosport, respectiv handbal fete, fiecare să pregătească grupele iar eu, ușor, ușor, să mă retrag iar dânsele să rămână. M-am întâlnit cu un coleg deosebit, care a propus această secție de handbal. Prosport va fi un club puternic și ar fi de dorit să fie și alți oameni, poate că nu știu că pot adera la acest club. Măcar unul dintre copii începători să ajungă ori în Liga Națională și mai ales la loturile naționale, să aibă satisfacția să le cânte imnul național și să învingă echipele adverse.
Tot auzim că nu avem putere, nu avem caracter. Când aud unii ziariști, pe cei care vorbesc pe televizor, că nu avem caracter de câștigător, și vine Hagi cu un clubuleț, cum a început și Prosport, mai ușor, până a ajuns și îi bate și pe alții, trimite copii și joacă la echipe mari din Europa, iar ăștia tot spun că nu este bun, că nu suntem în stare să îi batem pe sârbi. Nu există. Suntem prea negativiști, prea incompetenți. Sunt analiști care nu au bunul simț, cum era Cristian Țopescu, care se documenta, citea și după aceea vorbea despre o ramură de sport, despre un sportiv. Ăștia nimic. Dar să vorbim despre copii noștri, ei ne interesează. Vrancea este una dintre zonele cu copii deosebit de talentați pentru sport și pentru carte.
Laurențiu Muscalu: Spuneați de Liceul Sportiv, colaborarea cu Liceul Sportiv este bună acum.
Radu Georgescu: De la piedicile care mi s-au pus la revenirea în liceu, este una dar eu am rămas prieten cu Petruț, cu profesorii de materii, îi respect și mă respectă. Ne asigură ore, poziții la sală. Să vedem când începem deplasările. Este o problemă la activitatea cu buget de stat și cu buget privat. În privat trebuie să ți le asiguri. Așa făceam și la Liceu, când apelam la oameni precum domnul Roșca, domnul Simiz, Sima Beyer, oameni care m-au ajutat foarte mult în creșterea acelor fete și asigurarea bazei materiale. Sper că o vor face și acum. Realizarea bugetului pentru echipă în cadrul clubului este ceva foarte important, dar e dificil. Însă oamenii trebuie să înțeleagă că, dacă nu ne creștem copii bine, atât intelectual cât și sportiv, adică minte sănătoasă în corp sănătos, o formulă care mie nu prea îmi place dar e adevărată. Corpul sănătos îți dă încredere, îți dă putere că îți poți folosi mintea în domenii diferite de viață. Altfel o să fii cu mintea sprintenă dar mai timid, mai temător. Să nu mai spună unii că nu avem tăria, nu avem caracter. Nu, e vorba de mentalitatea noastră, a antrenorilor de la copii, cum îi învățăm, să îi învățăm să lupte, să îi bată, căci sunt superiori celorlalți.
Laurențiu Muscalu: Acest lucru îl spune Hagi de când a înființat această academie de fotbal. E un club mic, cu un buget mic dar care a reușit, cu pregătire corespunzătoare vârstei copiilor, la juniori, tineret și seniori, acest club a reușit să câștige titlul național, să participe în cupele europene. Este ceea ce ați spus și dumneavoastră. Discursul dumneavoastră este și argumentat, aveți cel puțin zece sportive care au jucat la nivelul cel mai înalt, care au plecat de aici, de la Focșani. Sunt momente unice, pe care lumea nu ar trebui să le uite.
Radu Georgescu: Să reamintim că se poate dar numai să vrei. De aceea apelez la tinerii sportivi care vor să meargă la IEFS și au practicat handbal, să meargă pe specializare.
Laurențiu Muscalu: Să vorbim puțin despre echipa noastră de handbal la băieți. S-a creat o anumită emulație, mai ales în acest sezon când joacă în Final Four.
Radu Georgescu: Sunt cel care am băgat această echipă în Divizie în 1981-1982. Ușor, ușor, s-a dezvoltat și datorită domnului profesor Tucan, Drăgan, a tuturor celor care au lucrat în handbalul masculin. A mai fost o perioadă când se putea intra în Divizia A dar nu e nimic, Lucică și ceilalți au atras această masă de oameni care să susțină handbalul masculin. Este foarte bine că, dacă nu ai fotbal, volei, măcar ai această ramură de sport . Sala e plină aproape la fiecare meci. Lumea e iubitoare de sport. De ce nu avem și fotbal în ligă, de ce nu avem volei? Aceste copile ajung mature în zece ani, la 18-19 ani și atunci am curajul să mă bat cu ele pentru divizie, cum am făcut cu Filatura. Revenind la băieți, Ciubotaru a făcut ceva deștept, s-a retras un pic, a rămas director și l-a lăsat pe Sandu Iacob. A venit cu o vână puternică, mai cunoscător în a realiza legături între jucători și a-i duce către performanță. La primul an au ajuns să joace în Final Four și sperăm să intre în playoff. Atunci să vină conducerea orașului, oamenii de sport, să investească dar să nu uite copiii și juniorii. Acolo unde sunt mercenari, la început se bat și când ajung să lupte pentru Final Four, mercenarele s-au dat deoparte sau s-au accidentat. La fel s-a întâmplat la Oltchim cu Gyor. Trebuie să ai bază în jucătorii tăi, crescuți. Dar pentru asta trebuie investiție la copii și juniori. Pe lângă cel puțin opt-zece jucători ai tăi să vină patru, cinci.
Laurențiu Muscalu: Vă rugăm să transmiteți un mesaj părinților copiilor pe care îi antrenați și, în general, celor care iubesc handalul?
Radu Georgescu: Veniți să îi vedeți la antrenament, veniți să îi vedeți la meciuri. Veniți să îi vedeți cum se joacă. Deocamdată, până ajung la junioare doi, în clasa a opta, ele încă se joacă și învață. Când vor fi junioare 1, alături de seniorat, acolo să veniți cu trompete. În rest cu laude și bucuria să învețe jocul. Să le dezvolte starea de sănătate.
Laurențiu MUSCALU
Foto și Video: Ciprian Dumitru
