Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Hoţi menţinuţi în arest de judecătorii Tribunalului Vrancea


Cei doi bărbați, arestați săptămâna trecută pentru furturi, rămân după gratii. Ambii au contestat măsurile de arestare preventivă dispuse de magistrații de la Judecătoria Focșani, iar contestațiile au ajuns pe rolul Tribunalului Vrancea. Au fost luate în discuție vinerea trecută și ambele au fost respinse. Astfel, și hoțul din tren, dar și cel care fura din locuințe, rămân după gratii cel puțin 30 de zile.
Bărbatul din Mărășești a fost reținut și apoi arestat preventiv după ce, săptămâna trecută, în timp ce călătora cu trenul spre Focșani, i-a sustras unui călător care dormea portofelul cu bani. A luat din el suma de 300 euro și câteva zeci de lei și a vrut să-l pună inapoi, moment în care călatorul s-a trezit și a sesizat poliția. Principalul suspect a fost prins la Buzău, iar asupra lui s-au găsit și banii furați. Suma era ascunsă în chiloți. „Respinge, ca nefondată contestația declarată de Å¢âru Claudiu Mitică, împotriva Încheierii pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Focșani la data de 25.05.2017, prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 30 zile.( ) Definitivă. Pronunțată în Camera de Consiliu azi, 26.05.2017”, se arată în decizia instanței.
În arest rămâne și tânărul care a sustras bunuri din mai multe case din Focșani, în care pătrundea prin escaladare. „Respinge, contestația declarată de Teletin Ciprian Neculai, împotriva Încheierii pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Focșani la data de 25.05.2017, ca nefondată. (…) Definitivă. Pronunțată în Camera de Consiliu azi, 26.05.2017”, au decis magistratii de la Tribunalul Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?