Un copil de 2 ani şi şase luni a fost lovit mortal, duminică, de o locomotivă, în Halta Sinaia, informează purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Prahova, Duţă George. Incidentul a fost anunţat la 112.
Conform datelor oferite de SAJ Prahova, părinţii copilului locuiesc lângă Gara Sinaia, copilul ar fi ieşit din curte şi a traversat calea ferată, moment în care a fost lovit de locomotivă. Poliţia a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă. ”Din primele verificări a rezultat că minorul ar fi fost lăsat fără supraveghere, acesta ieşind din curte pe calea ferată, locuia într-o casă din apropiere. S-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii incidentului”, precizează IPJ Prahova.