Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

APAPR: Randamentul total realizat de administratorii de fonduri pe Pilonul II a fost de 127,1%, de la start şi până la finele anului 2018

Randamentul total realizat de administratorii de fonduri pe Pilonul II a fost de 127,1%, de la start, din 20 mai 2008, şi până la finele anului 2018, rezultând un randament mediu anualizat de 8,03%, se arată într-un comunicat al Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR). „Randamentul total realizat de toate fondurile de Pilon II de la start (20 mai 2008) şi până la finele anului 2018 a fost de 127,1%, adică un randament mediu anualizat de 8,03% pentru toată perioada de funcţionare a Pilonului II. Acest indicator este cu mult peste rata totală a inflaţiei din perioada analizată (36,3%), respectiv rata medie anualizată a inflaţiei pentru exact aceeaşi perioadă (2,95%)”, se spune în comunicat.

Precizările organizaţiei vin în urma declaraţiilor apărute în mass-media în ultimele zile pe marginea performanţelor fondurilor de pensii private de Pilon II. Potrivit APAPR, din cele 10,2 miliarde de euro administrate de Pilonul II la finele anului 2018, peste 1,5 miliarde de euro reprezintă câştigul net obţinut din investiţii, exclusiv pentru cei peste 7 milioane de români care contribuie la acest sistem. Această sumă este netă de toate comisioanele de administrare percepute.

„Performanţele fondurilor de pensii, în România şi în lume, vor avea întotdeauna o anumită volatilitate, ele urmărind îndeaproape evoluţia pieţelor financiare şi a economiei în ansamblu. Mai mult, aceste evoluţii sunt puternic influenţate nu doar de mediul economic, ci şi de deciziile politice. Un astfel de moment a fost adoptarea la finele lunii decembrie 2018 a OUG 114/2018, care a produs scăderi bruşte şi severe ale pieţelor financiare din România, inclusiv a Bursei de la Bucureşti, unde fondurile de pensii au investiţii semnificative”, se menţionează în comunicat.

Conform organizaţiei, acesta a fost unul din principalele motive pentru care anul 2018 a fost singurul an de la înfiinţarea Pilonului II când randamentul la nivelul unui an a fost sub rata inflaţiei. „APAPR încearcă în această perioadă să găsim canale de comunicare şi dialog instituţional cu toate autorităţile relevante pentru a dezbate efectele negative ale OUG 114/2018 asupra Pilonului II. Sperăm ca dialogul instituţional cu decidenţii relevanţi să ducă la modificarea OUG 114/2018 în sensul reconsiderării cerinţelor suplimentare de capital pe baze economice sustenabile şi deci la dezvoltarea şi pe viitor a Pilonului II de pensii private în România, precum şi restabilirea încrederii pe pieţele financiare”, se mai spune în comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?