Ediția: Miercuri 12 februarie 2025 Nr. 6813
Ediția: Miercuri 12 februarie 2025 Nr. 6813

Procurorii fac cercetări pentru OMOR în cazul bărbatului găsit împușcat în mașină; criminalii nu au fost găsiți

Anchetatorii fac verificări în vederea identificării autorului sau autorilor în cazul bărbatului de 61 de ani găsit împușcat în mașina sa, pe DJ 205 R, spre Slobozia Ciorăști. Potrivit informațiilor primite de la procurorul Angela Van, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor. „Se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, urmare a faptului că o persoană a fost găsită decedată prin împușcare într-un autoturism”, ne-a declarat procurorul Angela Van. Anchetatorii așteaptă și rezultatele necropsiei.

Bărbatul găsit împușcat ar fi patronul unor case de schimb valutar. El se îndrepta spre casă și ar fi avut în mașină o sumă de bani, care n-ar fi fost totuși luată de cei care l-au împușcat. O mașină cu care se presupune că s-au deplasat criminalii ar fi fost găsită la câteva sute de metri de locul crimei. Conform unor surse de la fața locului, mașina în care a fost găsit era ciuruită de gloanțe, fiind găsite zeci de cartușe. Bărbatul ar fi fost împușcat de patru ori. Pe surse am aflat și că poliția a organizat filtre la toate intrările și ieșirile din Focșani și județ pentru găsirea făptașilor. Mai mult, în Vrancea a ajuns o echipă de polițiști de la București. La fața locului nu a fost găsită nicio armă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?