Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Pictorul bisericii Brâncoveanu de la Bordești va fi canonizat


    Pictorul Pârvu Mutu, cel care a pictat biserica „Adormirea Maicii Domnului” în stil  brâncovenesc din comuna Bordești, va fi canonizat. Conform site-ului www.basilica.ro, anunțul canonizării pictorului Pârvu Mutu de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a fost făcut în 22 mai 2017 de Patriarhul României în cadrul Congresului Internațional de Teologie. Propunerea a venit din partea Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului și Arhiepiscopiei Bucureștilor. Sărbătoarea va avea numele de Sfântul Cuvios Pafnutie – Pârvu Zugravul de la Mănăstirea Robaia. Proclamarea canonizării va avea loc în ziua Schimbării la Față a Domnului (6 august 2017) la Mănăstirea Robaia, iar credincioșii îl vor putea cinsti anual în data de 7 august. „Slujba de pomenire se va săvârși în 7 august, în aceeași zi cu slujba Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla. El a stat cinci ani în Moldova, a văzut picturile de acolo de unde s-a inspirat și a pictat aproape 40 de biserici. Unele s-au dărâmat, altele s-au deteriorat, dar rămâne ca fiind cel mai mare pictor din epoca Brâncovenilor și a Cantacuzinilor și primul care a întemeiat aici la București o școală pentru pictori bisericești cu profil național”, a spus Patriarhul Daniel. Făcând referire la viața pictorului, Părintele Patriarh a evidențiat că: „i s-a zis «Mutul» nu pentru că era mut, ci pentru că picta numai în stare de rugăciune a minții sau a inimii și dacă se întâmpla să vorbească oprea lucrarea până în ziua următoare. El a fost în atenția noastră pentru canonizare nu doar pentru că era un mare artist, ci în primul rând pentru că era un rugător. Pictorul Pârvu Mutu, reprezentant de seamă al stilului brâncovenesc, a trăit în perioada 1657-1735, fiind născut în Câmpulung Muscel. Spre sfârșitul vieții a fost tuns în monahism, primind numele de Pafnutie”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?