Acţiuni ale poliţiştilor vrânceni pentru protejarea fondului silvic
În urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii vrânceni au fost constatate 18 infracţiuni, au fost aplicate sancţiuni de 33.000 de lei şi a fost confiscat material lemnos în valoare de peste 20.000 de lei.
În perioada 7 – 13 februarie 2019, polițiștii de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii faptelor ilegale rezultate din exploatarea, transportul, deținerea, depozitarea și comercializarea materialelor lemnoase.
Astfel, în urma controalelor desfășurate pe drumurile publice și în fonduri forestiere, au fost constatate 18 infracţiuni prevăzute de Legea 46/2008 şi aplicate 49 de sancţiuni contravenţionale, din care 23 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 actualizată – privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare totală de 33.000 lei. Totodată, a fost dispusă măsura complementară a confiscării cantității de 95,33 m.c. material lemnos, în valoare totală de 20.305 lei, precum și a unui autovehicul.
Poliţiştii vor continua acţiunile de prevenire şi combatere a delictelor silvice, în scopul protejării fondului silvic.
Exemple semnificative:
La data de 7 februarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciul de Ordine Publică – Biroul de Combatere a Delictelor Silvice au constatat că o societate comercială din comuna Vrâncioaia a expediat, în perioada decembrie 2018 – ianuarie 2019, cantitatea totală de 45,00 m.c. lemn rotund molid, emiţând 4 avize de însoţire primare, din locuri identificate prin coordonate geografice, altele decât cele corespunzătoare provenienței legale.
Operatorul economic a fost astfel sancționat contravențional, potrivit prevederilor art. 19, alin. 2, lit. d) și art. 21, lit. d) din Legea nr. 171/2010, cu amendă în valoare de 3.000 lei, fiind dispusă totodată măsura complementară a confiscării valorice a cantității de 45,00 m.c. material lemnos, în valoare totală de 5.730,48 lei.
De asemenea, la aceeași dată, s-a procedat la sancționarea contravențională a unei societăți comerciale din comuna Paltin, cu amendă în valoare de 3.000 lei, fiind dispusă totodată măsura complementară a confiscării valorice a cantității de 7,71 m.c lemn rotund fag, în valoare totală de 1.504,68 lei potrivit art. 19, alin.2, lit.c) din Legea 171/2010, stabilindu-se că la data de 28.01.2019, societatea a transportat, cu o autoutilitară, pe DN 2D Bolotești, cantitatea de 5,54 m.c. lemn rotund fag, fapt ce nu corespundea cu volumul menționat în avizul de însoțire prezentat, în care era menționată cantitatea de 13,25 m.c. lemn rotund fag.
La data de 8 februarie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Nistorești au efectuat un control în fondul forestier de pe raza satului Romanești, comuna Nistorești, ocazie cu care au identificat în flagrant un bărbat, din comuna Tulnici, care ar fi tăiat fără drept dintr-un fond forestier 8 arbori. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere fără drept de arbori, faptă prevăzută de art. 107 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 (Codul Silvic).
La data de 08 februarie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Năruja au efectuat un control în fondul forestier aparţinând Ocolului Silvic Focşani, pe linia combaterii delictelor silvice, ocazie cu care au constatat că un bărbat din comuna Năruja, județul Vrancea, a tăiat fără drept mai mulţi arbori din fondul forestier situat în punctul „Pârâul Sărat” și a sustras materialul lemnos rezultat. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori, fapte prev. de art. 107 alin. (1) și art. 109 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 (Codul Silvic).
La data 12 februarie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Ploscuțeni, au constatat faptul că, în perioada 09 – 11 februarie a.c., un bărbat din comuna Ploscuțeni, județul Vrancea, a tăiat fără drept mai mulți arbori nemarcați în regim silvic din suprafaţa de fond forestier aparţinând unor vecini. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori, fapte prev. de art. 107 alin. (1) și art. 109 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 (Codul Silvic).
Biroul de presă al IPJ Vrancea, 15 februarie