Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Cetățeni din Bahne, LIBERALII NU VOR să aveți un cartier modern! Focșăneni, LIBERALII SE OPUN modernizării Pieței Moldovei

Focșănenii i-au luat la rost, ieri, la ședința extraordinară a Consiliului Local, pe liberalii care nu au votat proiectele de investiții pentru reabilitarea cartierului Bahne sau pentru modernizarea Pieței Moldovei. Liberalii nu au votat proiectele privind inventarierea unor străzi în domeniul public și privat al municipiului, o condiție obligatorie pentru ca Primăria să primească aproape cinci milioane de euro din fonduri europene pentru reabilitarea și modernizarea spațiilor publice din cartierul Bahne. Fără votul liberalilor, municipiul Focșani pierde cele cinci milioane de euro iar oamenii din acest cartier vor trebui să aștepte un consiliu local care să le respecte drepturile și să fie de acord cu investiția.

Degeaba a explicat primarul Cristi Misăilă că este nevoie de aprobarea acestor proiecte pentru a putea începe lucrările de reabilitare și modernizare a străzilor din cartierul Bahne. Cu zâmbetul pe buze și fără să găsească nicio justificare coerentă, liberalii s-au abținut iar proiectul a picat deoarece era nevoie de două treimi din votul consilierilor locali.

Primarul Cristi Misăilă a arătat că proiectul de reabilitare și modernizare a străzilor din cartierul Bahne trebuie să fie reeditare a PIDU-ului din cartierul Sud, o investiție care a schimbat acest cartier focșănean. Culmea, liberalii s-au opus cu toate că investiția trebuia să fie realizată din banii europeni prealocați pentru municipiul Focșani prin Axa 4 a Programului Operațional Regional. Adică municipalitatea trebuie doar să depună proiectul și, după evaluare, primește fondurile necesare. Doar cu proiecte din fonduri europene vom putea moderniza cartierul Bahne, a spus primarul Misăilă. Acesta a adăugat că municipalitatea derulează deja un proiect de peste 16 milioane euro pentru reabilitarea și modernizarea sistemului de termoficare în acest cartier. Dacă liberalii ar fi fost de acord cu proiectele de hotărâre referitoare la inventarierea străzilor, atunci Primăria putea realiza reabilitarea și modernizarea străzilor din Bahne. Proiectul cu o valoare de peste 20 milioane lei referitor la reabilitarea și modernizarea spațiilor publice din cartierul Bahne are ca obiect reabilitarea infrastructurii existente, ce include trotuarele străzilor, aleile de incintă și aleile de acces la blocurile de locuințe ce sunt într-o stare avansată de degradare.

Modernizarea Pieței Moldovei, o  altă investiție blocată de liberali

O altă investiție blocată de liberali este proiectul referitor la modernizarea Pieței Moldovei. La fel ca în primul caz, consilierii liberali nu au votat inventarierea străzilor în domeniul public și privat, condiție pentru a putea începe procedura de realizare a studiilor tehnice și proiectării investiției. Liberalii s-au abținut la vot, care nu a întrunit două treimi din aceată cauză, cu toate că au recunoscut că este nevoie de modernizarea acestei zone importante a municipiului astfel încât să fie rezolvată problema locurilor de parcare pentru focșănenii care vin să își facă cumpărăturile dar și pentru locatarii din cartier. Primarul Misăilă a explicat că intenția municipalității este de a realiza un ansamblu nou de clădiri, de la Hala Moldovei până la parcarea din Greva de la Grivița. Intenția municipalității era de a realiza o parcare subterană, un etaj dedicat agenților economici și chiar o terasă cu spații verzi și locuri de joacă. Toate aceste detalii urmau să fie stabilit prin realizarea unui proiect arhitectural, inclusiv a unui Plan Urbanistic Zonal în care se făcea o dezbatere publică cu cetățenii care locuiesc în zonă. Și acest proiect de investiție a fost blocat de liberalii care votează precum onorabilul Farfuridi creat de Ion Luca Caragiale: „ Din două una, dați-mi voie: Ori să se revizuiască, primesc! dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, și anume în punctele… esențiale!”.

„Să lăsăm aroganța și bătaia de joc la adresa noastră, a cetățenilor cinstiți”

Câțiva focșăneni prezenți în sala de ședințe a Consiliului Local i-au luat la rost pe liberali pentru că nu au fost de acord cu proiectele de investiții pentru municipiul în care trăim cu toții. Toader Roman le-a spus că nu a crezut că este adevărat că un consilier se poate opune unor asemenea proiecte în Focșani. Mi-e rușine să mă uit la dumneavoastră, cu câtă plăcere râdeați când nu se aproba un proiect. Mi se rupe inima în mine pentru că muncit în orașul acesta, Focșani, la vârsta mea de 80 de ani și sunt mândru cu asta. Dar cu dumneavoastră nu sunt mândru și vă spun că am rămas întinat de ceea ce am văzut astăzi aici. Eu am vrut să mă conving. Într-un rând mă gândeam să mă duc și eu pe lângă liberali, să văd linia pe care merg liberalii. Domnilor, păcat că am avut și ideea aceasta, a spus Toader Roman.

Un alt focșănean, locuitor pe strada Gheorghe Doja, le-a cerut consilierilor liberali să lase „aroganța și bătaia de joc” și să plece din Consiliul Local dacă le este teamă să voteze proiectele de hotărâre. Locuiesc pe strada Gheorghe Doja, sunt neafiliat politic și nici nu cred că o să fac vreodată politică în viața mea pentru ceea ce am văzut astăzi, aici. Rușine. Am să rog toți cetățenii orașului care nu sunt afiliați politic să vină, să vă vadă ce faceți. Nu se poate așa ceva, este incredibil. Este imposibil așa ceva. Locuiesc pe o stradă care nu a fost asfaltată de 52 de ani. Ne chinuim de zece ani, domnul primar cunoaște acest lucru, am fost și anul trecut la dumnealui. Pe domnii consilieri care sunt împotriva proiectelor îi rog frumos, dacă le este teamă să voteze proiectele, să lase locul altora. Să lăsăm aroganța și bătaia de joc la adresa noastră, a cetățenilor cinstiți. Ne plătim impozitele. Vă bateți joc de noi. Nu puteți să vă certați ca la ușa cortului de față cu noi.Chiar așa am ajuns, bătaia dumneavoastră de joc? Gândiți-vă că noi v-am adus aici, sunteți într-o poziție pe care noi am ales să o aveți. De ce nu țineți cont de lucrul acesta?, a spus focșăneanul Tudorache, de pe strada Gheorghe Doja. În fața nemulțumirii oamenilor, liberalii au încercat să spună că nu se opun proiectelor. Minciuna a fost retezată scurt. Nu vă opuneți, vă abțineți. Adică același lucru, i-a replicat focșăneanul.

Ca o dovadă în plus a cinismului liberalilor, nu doar că nu au votat proiectele care să modernizeze Focșaniul, dar au și lipsit de la această ședință extraordinară, doar cinci dintre ei fiind prezenți. Acesta este interesul manifestat de PNL față de cetățenii muncipiului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?