Timp de o săptămână, elevii și preșcolarii au fost în vacanța intersemestrială, iar următoarea vacanță va începe pe 19 aprilie și va dura până pe 5 mai. Anul școlar se va încheia pe 14 iunie. Trebuie spus că vacanța mare va fi de fix trei luni, iar pe 15 septembrie 2019 va începe anul școlar 2019-2020.
Și în semestrul II trebuie să se țină cont de câteva aspecte, precum organizarea săptămânii „Școala altfel“ sau programarea tezelor semestriale. Astfel, tezele școlare trebuie susținute cu cel puțin 3 săptămâni înainte de finalul semestrului, potrivit calendarului elaborat de Ministerul Educației Naționale (MEN). Olimpiadele naționale sunt organizate în vacanța de primăvară. În zilele libere prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă NU se fac ore. În ziua de 5 iunie (Ziua învățătorului) nu există o regulă aplicată de la centru tuturor școlilor de a nu se face ore. MEN a anunțat că, în această zi, școlile vor organiza “manifestări specifice”, dar numai dacă ziua nu este liberă prin contractul colectiv de muncă.
MEN a decis ca, în cazul în care școlile suspendă orele din cauza condițiilor meteo, recuperarea cursurilor să nu se poate face în timpul vacanțelor. Acest an școlar este printre cei mai scurți, din ultimii 10 ani. Are 34 de săptămâni de cursuri, care totalizează 168 de zile efective de școală pentru copii (față de 175 în medie în anii trecuți). Excepție de la structura anului școlar de mai sus o fac clasele a VIII-a și a XII-a. Liceenii termină cursurile pe 31 mai și cei de gimnaziu pe 7 iunie.
O noutate pentru acest an este și perioada de susținere a examenelor de corigență, care nu mai sunt în septembrie, ci în iulie, respectiv în perioada 15-25, pentru toate clasele din învățământul primar, gimnazial, liceal, profesional și pentru toate stagiile de pregătire practică, școală postliceală și de maiștri. Decizia este statuată în baza art. 130 din regulamentul – cadru de organizare și funcționare a unităților din învățământul preuniversitar. A fost făcută inclusiv corelarea cu perioadele de înscriere și admitere în învățământul liceal, pentru absolvenții de clasa a VIII-a, și cu înscrierea la examenul național de bacalaureat, în cazul absolvenților claselor a XII-a.
Evaluarea competențelor lingvistice și de calculator la Bac, în iunie
Una dintre cele mai importante modificări din structura anului școlar 2018-2019, față de anii precedenți este la clasa a XII-a. Potrivit calendarului de desfăşurare a examenului național de Bacalaureat în anul şcolar 2018-2019, evaluarea competențelor lingvistice și de calculator nu va mai avea loc în februarie, ci în vară. Prima sesiune a examenului național de Bacalaureat 2019 începe luni, 3 iunie, cu proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A). Conform calendarului aprobat prin ordin de ministru, proba va continua în data de 4 iunie și va fi urmată de evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (5 – 6 iunie).
În zilele de 7, 10 și 11 iunie este programată evaluarea competențelor digitale (proba D), iar în perioada 12-13 iunie se va desfășura evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba C). Candidaţii de altă confesiune decât cea ortodoxă, care sărbătoresc Rusaliile în data de 10 iunie, pot fi programaţi pentru susţinerea probei D în zilele de 7 şi 11 iunie. Prima probă scrisă – Limba și literatura română – Ea) – va avea loc luni, 1 iulie. Proba la Limba și literatura maternă – Eb)- este programată marți, 2 iulie, iar proba Ec) – proba obligatorie a profilului miercuri, 3 iulie. Ultima probă scrisă – cea la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – se va desfășura joi, 4 iulie.
Afișarea primelor rezultate este programată pentru data de 8 iulie (până la ora 12:00) și este urmată de depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:00). Între 9 și 12 iulie vor fi soluționate contestațiile, în timp ce afișarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 13 iulie. Înscrierile pentru susținerea examenului în prima sesiune se fac în săptămâna 27 – 31 mai 2019.
A doua sesiune a examenului de Bacalaureat 2019 are următoarea structură: 15 – 19 iulie: înscrierea candidaților; 26 iulie: înscrierea candidaților care au promovat examenele de corigențe; 21 august: limba și literatura română – proba Ea) – proba scrisă; 22 august: limba și literatura maternă – proba Eb) – proba scrisă; 23 august: proba obligatorie a profilului – proba Ec) – proba scrisă; 26 august: proba la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – proba scrisă; 27 și 28 august: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A; 29 august: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B; 30 august și 2 septembrie: evaluarea competențelor digitale – proba D; 2 – 3 septembrie: evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C; 3 septembrie: afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:00); 3 – 6 septembrie: rezolvarea contestațiilor; 7 septembrie: afișarea rezultatelor finale.
Elevii de a VIII-a află pe 12 iulie la ce liceu au intrat
Calendarul de admitere în liceu și implicit al Evaluării Naționale (EN) de la clasa a VIII-a nu a suferit modificări notabile față de anul școlar anterior. Astfel, prima probă scrisă din cadrul EN VIII (limba şi literatura română) va avea loc în data de 18 iunie 2019. Următoarea probă scrisă (matematică) se va desfășura în data de 20 iunie, iar ultima (limba şi literatura maternă – pentru elevii care au studiat această disciplină) este programată în data de 21 iunie. Afişarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 25 iunie (până la ora 12:00), procedură urmată de înregistrarea contestațiilor, în intervalul orar 14:00 – 20:00. Examenul se va încheia sâmbătă, 29 iunie, cu afișarea rezultatelor finale.
Înscrierea absolvenților clasei a VIII-a în vederea participării la Evaluarea Naţională se face în perioada 3 – 7 iunie 2019. Ulterior afișării rezultatelor, în perioada 3 – 7 iulie, absolvenţii clasei a VIII-a și părinţii acestora, asistaţi de diriginţii claselor a VIII-a, vor completa opţiunile din fişele de înscriere pentru admiterea la liceu. Vor parcurge aceeași procedură și absolvenţii clasei a VIII-a care doresc să fie admiși în licee din alt judeţ. Verificarea de către părinţi şi candidaţi a fişelor, corectarea greşelilor în baza de date computerizată şi listarea fişelor corectate din calculator sunt prevăzute în intervalul 4 – 8 iulie.
Repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a este programată vineri, 12 iulie 2019. Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, care are o pondere de 80%, şi media generală de absolvire a claselor V – VIII, care are o pondere de 20% în calculul mediei de admitere.
În luna martie, elevii claselor a VIII-a susțin simularea examenului de Evaluare Națională.
Evaluare Națională și pentru elevii claselor a II-a, a IV-a și a VI-a
La întoarcerea din vacanța de primăvară, elevii de clasa a II-a, a IV-a și a VI-a sunt supuși unei evaluări naționale de verificare a noțiunilor dobândite până în acel moment. Astfel, evaluarea elevilor la finalul clasei a II-a (EN II) va avea loc în perioada 7 – 10 mai. Probele scrise la limba română şi limba maternă sunt programate în data 7 mai, fiind urmate a doua zi (8 mai) de testele de citire la cele două discipline. Proba de matematică este prevăzută pentru data de 9 mai, în timp ce proba de limbă română (scris şi citit) pentru elevii din rândul minorităţilor naţionale se va desfăşura în data de 10 mai.
Evaluarea competenţelor fundamentale dobândite în ciclul primar (la finalul clasei a IV-a) are următorul calendar: limba română 14 mai, matematică 15 mai. Elevii claselor a VI-a vor susţine evaluarea competenţelor fundamentale dobândite în ciclul inferior al gimnaziului (V-VI) în zilele de 22 mai (limbă şi comunicare) şi 23 mai (matematică şi ştiinţele naturii). Conform Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, rezultatele acestor evaluări au ca scop elaborarea planurilor individualizate de învăţare ale elevilor şi preorientarea şcolară, iar rezultatele EN IV sunt utilizate şi pentru diagnoza de sistem, la nivelul acestui tip de învăţământ (ciclul primar), potrivit MEN. Rezultatele evaluărilor naţionale de la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a se comunică doar părinţilor elevilor.