Asociația Județeană de Fotbal Vrancea a stabilit pentru mâine, 10 iunie, începând cu ora 18,00, o adevărată sărbătoare a fotbalului județean!
De la ora 18,00 va începe finala Cupei României în care se vor întâlni campioana ediției din acest an a Superligii Altdorf Tehnik, CSM Focșani 2007 și câștigătoarea de anul trecut a etape județene a Cupei, Euromania Dumbrăveni, formație care a încheiat campionatul pe locul al patrulea. Va fi cu siguranță un spectacol fotbalistic de calitate, ce va onora competiția! Și care va confirma bunele evoluții în campionat ale celor două grupări fotbalistice!
Cele două finaliste ale Cupei vor fi premiate la finalul partidei, focșănenii și pentru că au câștigat titlul de campioni ai Vrancei!
În pauza finalei de cupă președintele AJF Vrancea, Dan Dumitru, va premia campioanele de juniori – Unirea Focșani, la juniori A1, Orizontul Èifești, la juniuori B1 și CSM Focșani, cu echipe campioane la juniori C, D, E.
Pentru a premia campioana, CSM Focșani 2007, a fost invitat Emil Crihană, managerul firmei Altdorf Tehnik, sponsorul Superligii, iar pentru premierea câștigătoarei Cupei României a fost invitat – și a confirmat prezența – primarul municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă!