Nici ploaia, nici temperatura destul de scăzută și nici norii plumburii nu au putut umbri, vineri, fericirea ce le-a inundat sufletele. Au așteptat momentul acela, al căsătoriei, atâta amar de vreme, iar emoția cu care Maria și Cătălin au pășit în sfârșit în fața ofițerului de Stare Civilă din Primăria Odobești a molipsit pe toată lumea. În jurul lor s-au adunat toți cei care le-au stat alături ani de-a rândul și care i-au sprijinit să-și împlinească visul: șefa CITO Odobești – Corina Sandu, specialiști din cadrul instituției, câțiva prieteni și colegi de-ai mirilor, Ionel Chetroiu – directorul Direcției pentru Protecția Persoanelor Adulte cu Handicap (DPPAH), reprezentanți ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vrancea, fotograful-DJ tocmit de mire special pentru acest eveniment și mai ales nașa, Ecaterina Èšuțu care, împreună cu soțul ei, Fane Èšuțu, le-au devenit părinți spirituali.
Cu inimile vibrând de emoție, Maria și Cătălin au rostit fiecare, în fața ofițerului de Stare Civilă și a tuturor invitaților, „DA”-ul hotărât, răspicat și atât de mult așteptat, smulgând aplauze și chiar și-o lacrimă în colțul ochilor unora dintre cei prezenți. Proaspeții căsătoriți s-au sărutat apoi cu aceeași gingășie și timiditate a tinerilor aflați la început de drum, au primit flori, felicitări și au petrecut momente de neuitat la un pahar de șampanie și o prăjiturică, după datină, în compania invitaților.
Iar astăzi (sâmbătă), la Biserica „Sfânta Cruce” din Odobești, în rochie de mireasă și costum de mire, Maria și Cătălin se cunună și religios, slujba fiind ținută de preotul Maricel Pană, căruia i s-a alăturat preotul paroh de la CITO, Ioan Octavian Apostol, cel care i-a și mărturisit înainte de cununie. „Ne bucurăm că am avut ocazia de a le fi aproape tinerilor căsătoriți, în cea mai frumoasă zi din viața lor, o zi care va rămâne pentru totdeauna întipărită în inimile noastre. Suntem alături de ei și le urăm numai fericire și bucurii! Să vă iubiți mereu ca în această zi minunată și să aveți o viață plină de împliniri ! La mulți ani împreună, dragii noștri!”, a transmis Daniela Nicolaș, directorul general al DGASPC Vrancea.
La rândul său, directorul DPPAH, Ionel Chetroiu, le-a urat celor doi viață lungă împreună, „casă de piatră” și să fie cel puțin la fel de fericiți cum au fost în cei 22 de ani cât au așteptat până să-și lege viețile în fața lui Dumnezeu și a ofițerului de Stare Civilă. O fericire născută din dragostea lor reciprocă, o dragoste sortită parcă tocmai să le lumineze existențele atât de greu încercate…
Două copilării învelite în aceeași suferință
Cătălin nu și-a cunoscut niciodată părinții. Știe doar că s-a născut în București, și la doar 3 luni a fost abandonat în cumplitul Spital de neuropsihici din Siret, județul Suceava. A avut noroc că n-a rămas în Iadul de acolo, ci transferat în Căminul-Școală din Slobozia Nouă. Acolo a rămas până a absolvit cele opt clase de gimnaziu, apoi a fost din nou transferat, de această dată în Odobești, județul Vrancea, în instituția mamut denumită la vremea respectivă Cămin Atelier. „De 30 de ani sunt aici. Am trăit aici toate schimbările care au fost făcute. Nu mi-a fost greu să mă adaptez, fiindcă eu oricum am trăit numai în instituții. M-am ținut cu colegii, cu personalul… Am lucrat la atelierul de tâmplărie. În 2014 am fost angajat la primărie și zece ani am lucrat acolo. Apoi am fost un an șomer… În viață trebuie să le iei pe toate așa cum vin și să lupți să câștigi. Și să crezi în tine”, a spus Cătălin.
Tot la Siret a ajuns și Maria. A fost lăsată acolo de mama sa, când avea doar un an și trei luni. „De nevoie”, zice. „Am fost trei la părinți, un frate mai mare, eu și o soră mai mică. Pe toți ne-a dat la stat, că nu avea condiții să ne crească”, a completat. Dar cel puțin, ea a avut norocul de a-și cunoaște mama, pentru că aceasta a venit, chiar dacă foarte rar, s-o viziteze. Acolo, la Siret, Maria a reușit să termine opt clase și apoi a fost transferată tot în Căminul Atelier Odobești, actualul CITO. Se întâmpla cam la un an după ce Cătălin a ajuns tot aici. „Eu am venit în Odobești la cămin într-o sâmbătă, pe 17 septembrie 1988, la ora trei fără un sfert. N-am uitat niciodată. Dar m-am obișnuit aici, chiar îmi place. Am lucrat la țesătoria de lavete pe vremea când funcționa. După aia am lucrat și în fabrica de lumânări. Se câștiga bine acolo, dar cu timpul s-a desființat. Și tot aici l-am întâlnit pe el”, râde timid Maria. 
Copilul – minunea din viața lor
Erau tineri, iar ochii lor s-au întâlnit la un moment dat. „Îmi plăcea de el, că avea ochi verzi”, a spus Maria. „Și mie mi-a plăcut de ea, că avea ochi de chinezoaică”, a replicat Cătălin. Două perechi de ochi cu priviri timide la început, dar în care a început să ardă din ce în ce mai aprig flacăra iubirii. O iubire ce părea imposibil de împlinit în acel mediu, dar care și-a găsit totuși calea spre a se desăvârși. Iar Maria nu a uitat nicio clipă ziua din care au rămas împreună: 1 martie 1994. „Stăteam în dormitoare separate, și acum stăm tot așa, eu în CITO și ea, că are probleme de sănătate, în Centrul de Îngrijire și Asistență. Dar nu ne deranjează. Știm că atunci când va fi posibil, ni se va asigura și nouă o cameră cum mai au cei de aici, care sunt căsătoriți… Ne-am dorit foarte mult un copil, dar acum 23 de ani nu ni se dădea voie la așa ceva. Ni se spunea mereu că dacă cumva facem copii, o să fim dați afară din cămin… Era foarte complicat… Așa că ne-am făcut amândoi bilet de voie, o cerere, și am plecat la ea acasă, în Suceava. Era acolo mama ei, sora, cumnata și nepoata… Am stat și acolo, și la nașii ei… Și când ne-am întors la Cămin în Odobești era deja gravidă în patru luni, n-au mai avut ce să ne facă”, a povestit Cătălin.
Maria a dus sarcina la termen și a născut în Maternitatea din Focșani. Și n-a fost bucurie mai mare pentru amândoi decât să-și vadă puiul venit pe lume sănătos și atât de frumos! Dar nici durere mai mare decât aceea de a se despărți de el… „Aici în cămin nu l-am fi putut crește, și nici nu aveam voie. Eram câte zece în dormitor, nu erau condiții de crescut copii atât de mici. A trebuit să-l lăsăm în leagăn la Focșani. Dar mergeam zi de zi să-l vedem. I-am pus numele lui taică-său, Cătălin Alexe. Apoi a fost dat la asistent maternal, dar tot la fel, am fost să-l vedem tot mereu, că-l iubim mai mult decât orice. Suntem atât de mândri de el! A terminat liceul și acum e în Anglia, lucrează la o spălătorie de mașini. A venit acum doi ani la noi și ne-a zis că pleacă. Dar suntem tare bucuroși că se descurcă, are unde sta, lucrează, își câștigă banii lui și asta este pentru noi cea mai mare bucurie”, a explicat Maria.
„Visam și noaptea să ne putem cununa”
Multe au fost greutățile cu care au fost nevoiți să lupte Maria și Cătălin, multe și suferințele, însă forța iubirii le-a dat putere să le treacă pe toate. Chiar și boala de rinichi a femeii, din cauza căreia face de 16 ani hemodializă de trei ori pe săptămână, a fost mai ușor de îndurat de către aceasta, avându-l mereu aproape pe Cătălin. Au știut de la început că sunt sortiți unul altuia și, chiar dacă și-au împlinit viața prin nașterea pruncului lor, mai aveau de atins un vis: căsătoria. „Ajunsesem să visez și noaptea să ne putem căsători. Să strâng bani și să pot plăti eu personal tot ce trebuie pentru o nuntă. Nu vroiam să fie altfel, am vrut toată viața ca, dacă o facem, să avem absolut tot ce trebuie. Și uite că acum am reușit! Chiar dacă numai după 22 de ani, dar am reușit! Am cumpărat verighetele din aur, au costat 800 de lei una. Am cumpărat încălțăminte, costum, rochiță de mireasă pentru ea… M-am îngrijit să avem muzică și să ne facă cineva fotografii, vine Dan Brândușescu de aici, din CITO. Petrecerea va avea loc în Clubul de socializare din cămin și mulțumim foarte mult personalului și doamnei șef de centru care ne-au ajutat foarte mult. Și mulțumim mult de tot nașilor noștri, oamenii cei mai buni de pe pământ, oameni cu suflet așa de mare!”, a spus Cătălin.
„Monitorul de Vrancea” le urează Mariei și lui Cătălin – celor doi oameni care au demonstrat că iubirea chiar învinge tot – căsnicie lungă și fericită și o „Casă de piatră” pe ușa căreia să intre cât mai multe bucurii!
