Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

GALERIE FOTO : Transport gratuit pe aerodromul Focșani pentru mitingul aviatic. Vineri seară, aviatorii s-au întâlnit la Teatrul Pastia


Mitingul aerian de sâmbătă a fost devansat pentru ora 11,30, au anunțat organizatorii la începerea conferinței organizate, vineri seară, la Teatrul Municipal „Maior Gh. Pastia”. Mitingul va avea loc pe aerodromul de la Focșani, cu intrarea pe strada de lângă Auto Sima Beyer. Evenimentele vor începe de la ora 11.30, iar prima formație de zbor va survola aerodromul de la ora 11.50. Evoluțiile aeriene vor fi susținute de cele mai performante aeronave din dotarea Aviației militare, inclusiv noile multirol F-16.  Vor avea loc evoluții aeriene cu aeronave reactive școală IAR – 99, clasice școală IAK – 52, de vânătoare MIG-21 LanceR, elicoptere școală IAR-316B și Aeroplanul Vlaicu II de la Școala de Aplicație pentru Forțele Aeriene „Aurel Vlaicu” și Baza 86 Aeriană „Gheorghe Mociorniță”.

    Pentru a facilita participarea celor interesați la Mitingul aviatic organizat de
ARPIA, Primăria Focșani a decis înființarea unui traseu special, cu transport gratuit, asigurat de SC Transport Public Local. Plecarea va fi din Sud la orele 10.30, 11.00, 11.30, cu stații la ANL, Plombă, Blocuri M, Polivalentă, Capelă, Centru, Telekom, Brăilei UPC, Brăilei Max, Kaufland, Sima Bayer. Autobuzele vor fi marcate pentru a indica acest traseu special.
    Evenimentele dedicate mitingului aerian au început, vineri seară, la Teatrul Municipal „Maior Gh. Pastia”. La conferință, au vorbit despre armata română și cei peste o sută de ani de aviație, comandorul marină (rez) prof. Univ. dr. Jipa Rotaru, prof. univ. dr. Valeriu Avram, comandor (rez) aviator dr. Jănel Tănase, generalul de flotilă aeriană Viorel Pană. Mesajul ministrului Apărării și al șefului Statului Major al Forțelor Aeriene a fost transmis de generalul-maior Petrică-Lucian Foca, comandantul Comandamentului Forțelor Întrunite. Generalul Foca a anunțat că, pe 6 august, la Mărășești, va fi inaugurat un monument de comemorare a eroilor din Primul Război Mondial, cu ocazia comemorării unui centenar de la luptele eroice de la Mărăști-Mărășești-Oituz.
    La finalul conferinței a fost acordată emblema de onoare președintelui Consiliului Județean, Marian Oprișan. De asemenea, au primit diplome de excelență  vicepreședinții Consiliului Județean Ionel Cel Mare și Dănuț Cristian, prefectul Sorin Hornea, primarul Focșaniului Cristi Misăilă, prim adjunct al inspectorului șef ISU Vrancea, colonelul Jenicã Lazăr, inspectorul șef al IPJ Vrancea, comisarul șef Remus Nica, comisarul șef Zorel Burlan, lt. colonel Adrian Babiș, comandantul Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Vrancea, comisarul șef Alexandru Cara, șeful Poliției Municipiului Focșani, dr. Vitalie Bețișor, directorul Serviciului de Ambulanță Județean, Maria Murgoci, directorul Ansamblului Folcloric Profesionist Èšara Vrancei, Sorin Francu, directorul Teatrului Municipal, Teodora Fântânaru, directorul Bibliotecii Județene, Tatian Agache, directorul interimar al Poliției Locale Focșani.

Al doilea miting în 27 de ani

    Mitingul este organizat de filiala din Focșani a Asociației Române pentru Propaganda și Istoria Aeronauticii (ARPIA) reînființată în anul 1990, continuatoare a tradițiilor Asociației Române pentru Propaganda Aviației înființată în anul 1927 și care a funcționat cu rezultate meritorii în perioada interbelică. Este al doilea miting aviatic organizat la Focșani după Al Doilea Război Mondial. ARPIA are ca scop nobil conservarea și promovarea istoriei glorioase a Armatei Române și, în special, istoria Aeronauticii Române. Președintele ARPIA Focșani este căpitan comandor în rezervă Iulian Bașturea, iar vicepreședinte, comandor rezervă dr. Jănel Tănase.
    Evenimentul de sâmbătă marchează 105 ani de la primul zbor pe aerodromul de la Focșani. A fost un raid istoric realizat de sublocotenentul aviator Gheorghe Negrescu, la un an de la brevetarea ca pilot militar la Școala de Pilotaj înființată de avocatul Cerchez la Chitila și la două luni de la înființarea, prin Înalt Decret Regal, a primei școli militare de pilotaj din România la 1 aprilie 1912. „La data de 26 mai/7 iunie 2012 la ora 4,20 sublocotenentul aviator Gheorghe Negrescu a decolat în raidul Cotroceni-Iași, cu intenția de a duce salutul tinerei aviații la dezvelirea monumentului domnului Alexandru Ioan Cuza, în ziua de 27 mai/8 iunie la Iași. Datorită unei defecțiuni tehnice, pilotul a reușit să aterizeze la Bârlad în data de 27 mai/8 iunie, sublocotenentul Negrescu a participat la revista trupelor din garnizoana Bârlad efectuată de regele Carol I, prilej cu care pilotul a executat un scurt program de zbor în prezența acestuia. Sublocotenentul aviator Gheoghe Negrescu a decolat a treia zi în zori, 29 mai/iunie, aterizând la Focșani, unde, din cauza unor defecțiuni apărute la motor, a îmbarcat avionul în tren”, au arătat reprezentanții ARPIA Focșani în prezentarea evenimentului.

18 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?