Membrii Sindicatului Liber din Învățământ (SLI) Vrancea vor protesta timp de trei zile în Focșani, mai exact în fața sediului Prefecturii. Decizia a fost luată vineri, de Consiliul Județean al Liderilor SLI Vrancea, care s-a întrunit în ședință. Cu această ocazie, s-a hotărât declanșarea unor acțiuni de protest la nivel județului Vrancea, ce se vor desfășura săptămâna viitoare, marți, miercuri și joi. Protestul va consta în pichetarea Prefecturii Vrancea în intervalul orar 11.30-13.30.
„Facem precizarea că în funcție de situația de la nivel național, acțiunile de protest vor continua și sub alte forme. Principalele nemulțumiri ale membrilor de sindicat sunt: proiectul Legii Salarizării Unitare care situează angajații din învățământ (didactic, didactic auxiliar și nedidactic) în intervalul coeficienților 1,10 – 2,21 pe o scară de la 1 la 12; neacordarea majorării salariale de 20 de procente începând cu 1 iulie 2017, în conformitate cu promisiunile din campania electorală și programul de guvernare; nepunerea în plată a hotărârilor judecătorești restante, precum și a sentințelor care vizează dobânzile. De asemenea, sindicaliștii se plâng și de calcularea incorectă a sporurilor salariale la baza salarială din decembrie 2016 și nu la cea din ianuarie 2017, neacordarea voucherelor de vacanță pentru anul 2017”, a transmis Biroul Operativ al SLI Vrancea.