Copiii Clubului de dans Aretha din Focșani au urcat sâmbătă, 10.06.2017, pe scena Teatrului de Vară din Vaslui, unde s-a desfășurat Festivalul – concurs internațional de Gimnastică și Dans „Prietenia”. La competiție au participat peste 60 de formații de dans, iar dansatorii clubului Aretha au reușit să urce pe podium. „A fost un an senzațional. Suntem un club nou dintr-un oraș mic, dar am reușit să fim la înălțime din punct de vedere al performanțelor. Este incredibil ce am reușit într-un timp atât de scurt cu acești copii minunați. Sperăm că și viitorul va fi unul cel puțin la fel de frumos”, au declarat reprezentantele clubului, doamnele Ana-Maria Pavel și Oana Dima.
În cadrul competițiilor la care au participat anul acesta, dansatorii cu vârste cuprinse între 4 și 14 ani au câștigat premii importante:
– un premiu de excelență la Festivalul de Dans „Feeria Dansului” Galați
– patru premii I la Concursul Național de Dans „Flori Pentru Mama” Focșani
– patru premii I la Concursul Național de Dans „Ritmurile Copilăriei” Focșani
– un premiu II și un premiu III la Concursul Național de Dans „Meridianele Dansului” Onești
– un premiu I și două premii II la Concursul Național de Dans Modern „Să Fii Dinamic” Brăila
– patru premii I la Concursul Național de Dans „Steluțele Dansului” Râmnicu Sărat.
În următoarea perioadă, dansatorii vor participa și la alte competiții naționale, care se vor desfășura la Tecuci, Bârlad și Adjud.
Clubul de dans Aretha