În perioada 05-09.06.2017 s-a desfășurat la Godot Cafe Teatru, în București, cea de a IV-a ediție a Festivalului Școlilor de Teatru „Hyperion iese la Godot”. Această ediție s-a desfășurat sub sloganul „Nu juca un rol, joacă-te în rol” și a reunit studenți și masteranzi ai celor mai importante universități de artă teatrală din România, dar și elevi pasionați de teatru. Directorul festivalului a fost actrița Adriana Trandafir, profesor universitar doctor la Facultatea de Arte „Geo Saizescu” din cadrul Universității Hyperion București, care alături de conf. univ. dr. Diana Mihăiță au fost amfitrioanele evenimentului ca urmare a faptului ca acesta a fost organizat sub egida facultății de teatru.
A fost prima ediție a festivalului la care s-a organizat și o secțiune pentru liceeni, pe lângă cea a masteranzilor și studenților, și au fost selectate șase trupe de teatru din țară (București, Baia Mare, Botoșani și Panciu). Trupa de teatru Protha din Panciu a avut ca spectacol selectat, de către facultatea de teatru, „O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții” după Mark Haddon, în regia lui Cătălin Sfîrloagă. Din distribuția spectacolulului au făcut parte Bianca Carabă, Valentina Mănăilă, Diana Apostu, Ella Tătaru, Georgiana Cociorbă, Raluca Isac, Diana Dragnea, Elena Popa, Andrei Gheoca, Eduard Crucianu, Robert Grigoraș, Andrei Coroiu, Ionuț Popa, Bogdan Alban, Ștefan Drăgan, Alexandru Stan și George Cristea. Juriul festivalului a fost format din Beatrice Comănescu (decan Facultatea de Arte Hyperion) – președintele juriului, Anca Colțeanu (regizor teatru), Monica Ciută (actriță), Bogdan Mustață (regizor film), Nicholas Cațianis (actor, câștigător Gala Hop 2015 și câștigător al Festivalului Hyperion iese la Godot 2015).
Premiul festivalului „Hyperion iese la Godot” a fost acordat spectacolului „O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții”. Juriul a mai acordat Premiul special al juriului, pentru rolul Cristopher, lui Andrei Gheoca, Premiul pentru interpretare rol secundar feminin, pentru rolul Mama, Biancăi Carabă și Premiul pentru interpretare rol secundar masculin, pentru rolul Tata, lui Eduard Crucianu.
Participarea la acest festival a trupei Protha a fost posibilă ca urmare a parteneriatului existent între Primăria Panciu, Liceul Ioan Slavici Panciu și Asociația Protha și promovarea educației nonformale prin teatru.
Trupa Protha