Douăzeci și trei de vrânceni au ajuns miercuri la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) a Spitalului Județean de Urgență Focșani, cu fracturi, luxații și entorse la nivelul membrelor inferioare, ca urmare a căzăturilor pe gheață. Doi dintre pacienți au fost internați. Potrivit medicilor din cadrul secției de Ortopedie, numărul mare de pacienți este normal în această perioadă.
Medicul ortoped Laurențiu Taban a precizat că a fost vorba de pacienți din toate categoriile de vârstă, mulți dintre aceștia prezentând fracturi de gleznă sau entorse. Deși numărul lor a fost mult mai mare decât într-o zi obișnuită, personalul secției de Ortopedie a făcut față cu brio, iar capacitatea secției nu a fost depășită, majoritatea celor care au ajuns la spital în urma căzăturilor pe gheață primind îngrijiri în UPU și Ambulatoriu.
Cele mai grave cazuri care au ajuns la Ortopedie în perioada asta sunt însă două victime ale unor accidente rutiere. „E suficient pentru perioada asta. Cele mai frecvente sunt fracturile de membre inferioare, de gleznă, dar și alte forme de entorse și leziuni ligamentare. În perioada asta e normal să se întâmple așa ceva. Mai grave sunt accidentele rutiere, care pun probleme mai serioase. Majoritatea pacienților sunt vârstnici. Capacitatea secției este de 25 de paturi, încă nu am depășit-o. Am încercat să le facem loc, mai externăm pe unii, ca să-i putem primi și pe ceilalți. E recomandat ca-n perioada asta să limităm oarecum ieșirile și să ne deplasăm doar pentru necesități reale, să evităm promenada de plictiseală, că n-avem ce face acasă. În perioada asta chiar și mașinile când frânează au de două ori mai mare distanță de frânare, e bine să fim prudenți în zonele de gheață. Doar cei care au nevoie de adrenalină și de sporturi extreme, pot face o plimbare din Sud până în Obor, pe jos. Avem și cazuri mai grave, la victimele unor accidente rutiere. Este vorba de două cazuri grave, cu politraumatisme internate în secția de Terapie Intensivă, în așteptarea intervenției chirurgicale. Cazuri grave avem în fiecare zi, au fost și catastrofe”, ne-a declarat dr. ortoped Laurențiu Taban din cadrul secției de Ortopedie a Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani.