Alisia Paruba, aruncătoarea de suliță descoperită și așezată pe drumul performanței la CS Atletic Adjud de reputatul profesor și antrenor Gheorghe Catrinescu, a aruncat suliță, la Campionatul Național al juniorilor I, la 41,96 metri, rezultat cu care s-a clasat a treia și a primit medalia de bronz. Antrenorul său a dorit să menționez că Alisia este încă junioară III și că are mari rezerve de creștere valorică în proba în care Adjudul dă atletismului românesc, în serie, campioni. Alisia a mai câștigat în acest an medalia de bronz a Campionatului Național al juniorilor II iar în mai la Ruse, în Bulgaria, a câștigat proba de aruncarea suliței la Meetingul Atletic Internațional pentru juniori Mladost.
Pentru Alisia Paruba și antrenorul ei urmează, la București, în zilele de 21 și 22 iulie, finala Campionatului Națioal al juniorilor III unde poate obține un nou rezultat de prestigiu!