Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

Proiectul catehetic „Crăciunul strămoșesc”, la final

În perioada 14 noiembrie – 25 decembrie 2018, la nivelul Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, a fost implementat proiectul catehetic Crăciunul strămoșesc, inițiat de Sectorul Cultural-educațional, prin Biroul de catehizare, ca strategie locală integrată programului național Hristos împărtășit copiilor. Tematica și metodologia au fost puse la dispoziția parohiilor, prin intermediul protoieriilor, iar modul de implementare la nivel de parohie și rezultatele acestui proiect au fost centralizate, în scopuri care țin, în egală măsură, de diagnoză și de îmbunătățirea catehezei parohiale.

Obiectivul general al proiectului l-a constituit formarea religioasă și comunitară a copiilor și adolescenților din parohie în perioada Postului Nașterii Domnului. Activitățile din proiect au vizat cunoașterea și argumentarea semnificației religioase a marelui praznic, integrarea copiilor în comunitatea liturgică și parohială, dezvoltarea laturii social-filantropice și a creativității artistice și literare.

Proiectul a fost implementat, conform datelor furnizate de protoierii, în 285 de parohii, rezultând un număr de aproximativ 3.499 de beneficiari, după cum urmează: Protoieria Buzău I – 12 parohii (168 de beneficiari); Protoieria Buzău II – 52 de parohii (814 de beneficiari); Protoieria Pătârlagele – 50 de parohii (643 de beneficiari); Protoieria Râmnicu Sărat – 37 de parohii (263 de beneficiari); Protoieria Focșani I – 41 de parohii (566 de beneficiari); Protoieria Focșani II – 11 parohii (145 de beneficiari); Protoieria Panciu – 85 de parohii (880 de beneficiari).

Până la data limită, 9 ianuarie 2019, 196 de parohii au raportat realizarea proiectului, prin intermediul formularului online pus la dispoziție, anexând descrierii materiale foto-video. Din analiza datelor și a materialelor foto-video transmise către Biroul de catehizare, s-a constatat că, în măsura resurselor umane și materiale de care a dispus fiecare parohie, slujirea catehetică a fost tratată cu responsabilitate și implicare de către preoți, mulți distingându-se printr-o organizare exemplară a grupului țintă și a activităților desfășurate. Copiii au arătat receptivitate și implicare față de acțiunile propuse de preotul catehet, ceea ce este un câștig pe termen lung al comunităților parohiale. Îmbucurător este și faptul că unii dintre preoții care au desfășurat acest proiect au cooptat profesori de Religie, de alte specialități (Arte plastice, Muzică, Limba română), teologi, învățători și voluntari care le-au fost de un real folos în etapele și acțiunile catehetice respective.

Proiectul a fost conceput și cu o dimensiune filantropică, ceea a stimulat vizibil o participare mai mare și mai activă din partea elevilor din parohii, sensibili, după cum se știe, la problemele sociale ale semenilor lor, reușind să aducă bucurie în sufletele celor necăjiți, prin colindarea și ajutorarea acestora cu diferite daruri.

În concluzie, proiectul s-a dovedit a fi un succes, întrucât cateheții, în persoana preoților, a învățătorilor și a profesorilor de Religie și de alte discipline, au reușit să mobilizeze copiii din comunitate prin activitățile și acțiunile propuse, consolidând astfel Biserica cea vie, copiii și adolescenții fiind receptivi, încântați și bucuroși că au fost implicați într-un astfel de demers educațional, pe care îl vom continua.

 

Pr. Ionuț Constantin

Inspector de specialitate – Biroul de catehizare

Mai multe IMAGINI pe https://bit.ly/2W4LFVs

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?