Postul intermitent este un secret antic al unei sănătăţi de fier care, deşi oarecum uitat la finalul perioadei antice, a fost practicat constant de-a lungul istoriei umanităţii, afirmă nutriţionistul Lygia Alexandrescu, preşedinte al Societăţii Române de Educaţie Nutriţională. Potrivit acesteia, în ultimul deceniu postul intermitent a fost folosit ca o strategie pentru scăderea în greutate. Pe lângă rezultatele obţinute, s-a constatat că el aduce şi o serie de beneficii pentru sănătătate. Studiile privitoare la efectul acestui obicei de organizare a meselor asupra organismului uman sunt din ce în ce mai prezente în ultima vreme, susţine nutriţionistul, care menţionează o cercetare a Universităţii Adelaide din Australia, publicată pe 9 ianuarie.
Subiecţii studiului – 88 femei cu diverse grade de obezitate – au scăzut semnificativ în greutate într-o perioadă de 10 săptămâni şi au îmbunătăţit starea de sănătate prin prin post intermitent şi program alimentar strict controlat, afirmă Lygia Alexandrescu. „Aceste persoane au avut indicele de masă corporală cuprins între 25 şi 40, vârste cuprinse între 35 şi 70 ani şi au urmat o dietă bazată pe 50% carbohidraţi, 15% proteine şi 35% grăsimi. Participantele la studiu care au urmat o dietă în care au consumat 70% din caloriile zilnice necesare conform regulilor postului intermitent au scăzut semnificativ mai mult în greutate şi şi-au îmbunătăţit şi alţi parametri ai stării de sănătate (scăderea markerilor pentru boli cardiovasculare), comparativ cu persoanele care au urmat aceeaşi dietă, mâncând pe toată perioada activă a zilei sau care au postit intermitent mâncând orice alimente şi în orice cantitate”, adaugă nutriţionistul.
Alexandrescu precizează că scăderea în greutate a fost de 0,5 – 1 kg/săptămână, fiind constatate şi alte beneficii importante: scăderea markerilor inflamaţiei, a valorilor glicemiei bazale, a LDL colesterolului, a trigliceridelor şi ureei serice, reducerea edemelor determinate de retenţia hidrică, creşterea nivelului energetic pe toată perioada zilei, îmbunătăţirea calităţii somnului şi a capacităţii de concentrare în activităţile zilnice.
În opinia preşedintelui Societăţii Române de Educaţie Nutriţională, postul intermitent este o metodă din ce în ce mai studiată şi verificată prin care se poate optimiza calitatea vieţii. „Noţiunea de post este cunoscută în toate religiile ca o formă de purificare şi apropiere de Divinitate. Intermitenţa, însă, se referă la intervalele orare în care sunt organizate mesele şi respectiv perioadele de restricţie voluntară de la alimente şi orice alte băuturi decât apă şi ceaiul de plante neîndulcit. Există mai multe tipuri de intermitenţă, care se referă la perioadele de restricţie alimentară voluntară”, afirmă nutriţionistul.
Lygia Alexandrescu susţine că cel mai popular este postul de 16-20 de ore. „Mai exact se consumă alimente într-un interval de 4-8 ore şi poate fi urmat zilnic sau doar în anumite zile ale săptămânii. Mai există varianta de a consuma foarte puţine calorii, 400 – 600 kcal/zi timp de 2 zile non consecutive pe săptămână, în restul zilelor alimentaţia fiind diversă normocalorică, însă fără excese. Există şi varianta de post total, adică pentru 1-2 zile pe săptămână nu se ingerează niciun fel de alimente timp de 24 ore, fiind permise doar lichidele noncalorice”, explică Alexandrescu.
Atunci când mâncăm – spune ea – mare parte din energia furnizată de alimente poate fi folosită imediat, iar o altă parte este păstrată ca rezervă pentru mai târziu. „În perioadele care depăşesc 12-14 ore de la ultima masă, corpul începe să ardă grăsimi şi astfel apare scăderea în greutate, ca primă observaţie, însă se constată şi alte beneficii ale acestui tip de regim. Printre aceste beneficii se numără: creşterea sensibilităţii la insulină, reglarea echilibrului hormonilor saţietăţii şi ai foamei, leptina/grelina, scăderea parametrilor sindromului metabolic prin creşterea sensibilităţii la insulină, reducerea markerilor inflamaţiei, etc”, precizează nutriţionistul.
Preşedintele Societăţii Române de Educaţie Nutriţională punctează, însă, că, precum orice program alimentar, postul intermitent are şi limitări: este considerat o metodă dificilă de urmat pe termen lung (de altfel, nu există studii care să-i confirme beneficiile pe perioade mai lungi de 1 an), nu este recomandat copiilor şi adolescenţilor, femeilor însărcinate sau care alăptează, iar persoanele care suferă de diabet, îl pot urma numai sub strictă observaţie medicală. „Pentru aceste categorii este recomandat programul alimentar controlat cu trei mese principale şi două gustări pentru o menţinere metabolică activă”, susţine Lygia Alexandrescu.