Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Antraxul, confirmat la un bărbat din județul Botoșani


Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Microbiologie și Imunologie „Cantacuzino” a confirmat, în urma analizelor de laborator, prezența antraxului la bărbatul de 46 de ani din satul Flondora, comuna Manoleasa din județul Botoșani, a declarat, miercuri, directorul adjunct al Direcției de Sănătate Publică (DSP), Laura Acatrinei. „Au fost transmise probe către Institutul Cantacuzino, care este laboratorul național de referință în astfel de cazuri pentru o reconfirmare. Ceea ce s-a identificat la noi, bacilul anthracis, apare ca fiind confirmat și la laboratorul de referință”, a afirmat Acatrinei.
Potrivit acesteia, pacientul, care se află în carantină, este stabil și „reacționează bine la medicamente”. Autoritățile sanitare monitorizează membrii familiei bărbatului din Flondora, dar și alte persoane cu care acesta sau animalul sacrificat au intrat în contact. Oficialul DSP susține că, până în acest moment, nu există confirmarea prezenței antraxului și la adolescenta de 16 ani care a fost spitalizată în cursul zilei de luni.
Tot miercuri, autoritățile sanitar-veterinare au confirmat prezența antraxului la o bovină care a fost sacrificată în localitatea Flondora.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?