Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Tradiție animistă: O ceremonie funerară dedicată păpușilor a fost organizată în Japonia


Păpuși tradiționale și din pluș, de la Hello Kitty și până la figurine inspirate din personaje ale francizei Disney, au umplut o cameră funerară din apropiere de Tokyo, de la podea și până aproape de tavan, în așteptarea rugăciunilor de adio ale foștilor lor proprietari. O ceremonie în memoria lor a fost organizată în această săptămână, reamintind astfel credința animistă din Japonia, profund ancorată în această țară și care susține că un suflet există în orice ființă și orice obiect, informează AFP.
20 de proprietari de păpuși au intonat cântece religioase alături de călugărul budist Shingyo Goto, înconjurați de un miros persistent de tămâie, în acea cameră plină cu jucării care urmau să fie aruncate. „Noi credem că un suflet trăiește în fiecare păpușă. De aceea oficiez această ceremonie, pentru a face spiritul să plece și pentru a exprima sentimentul nostru de recunoștință, înainte de a le spune adio”, a spus călugărul, care locuiește în templul Yakushiji din orașul străvechi Nara din regiunea Kyoto.
În pofida modernității orașelor și tehnologiilor lor, animismul asumat de numeroși japonezi a făcut ca astfel de ceremonii consacrate unor obiecte să devină destul de obișnuite. Casa funerară a aplicat un tarif de 500 de yeni (4 euro) pentru fiecare dintre păpușile respective, care sunt apoi colectate și incinerate de o companie specializată. „Toate lucrurile au în ele un suflet, indiferent de ceea ce sunt, un ac, o pereche de foarfeci, un ou… și grație acestor obiecte noi trăim”, a explicat călugărul Goto după o astfel de ceremonie, organizată în Yokohama, la sud de capitala niponă. „Trebuie să avem un sentiment de gratitudine față de toate lucrurile”, a adăugat el.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?