- CSM 2007 – CSU din Suceava 38-37, după lovituri de departajare
Formații
CSM Focșani 2007:Marocico, Cloșcă – Bouroș, Ragea – 1, Pătru – 3, Rotaru – 1, Moisă, Popovici – 2, Hagiu – 1, Popa, Miroiu – 2, Țuțu – 4, Hrimiuc – 6, Mocanu – 4, Rață – 2, Eros – 1, Gramatic – 4, Sladic, Năstăsie – 5, Posa -1.
CSU din Suceava:Erhan, Duman – Tîrzioru (8 goluri), Oancea (6 goluri), Șoldănescu (5 goluri), Lakovic (4 goluri), Ionescu (3 goluri), Adomnicăi (3 goluri), Golubovic (3 goluri), Ciubotariu (2 goluri), Costea (2 goluri), Sandu (1 gol), Lupu.
Handbaliștii seniori ai Focșaniului și-au verificat stadiul de pregătire pentru partea a doua a sezonului competițional 2018-2019 printr-un amical pe care l-au jucat sâmbătă, 12 ianuarie, la Bacău, în compania CSU din Suceava. Spre deosebire de jocul din campionat, când focșănenii au cam făcut ce au vrut cu sucevenii – lipsiți de câțiva jucători de bază – în Polivalentă, de această dată a fost o partidă echilibrată, în care nu a contat în primul rând scorul, ci exersarea unor scheme de joc – în atac și în apărare, ori a unor formule de joc în perspectiva viitoarelor dueluri din campionat sau, pentru CSM 2007, și din Final Four-ul Cupei României.
După 60 de minute a fost egal, 31-31, însă la acest scor, cu zece secunde înainte de final, focșănenii care aveau mingea nu au mai aruncat la poartă, cele două formații convenind ca departjarea să fie prin lovituri de la 7 metri. Situație în care CSM 2007 s-ar putea afla în Final Four. S-a mers până la 37-37, următoarea serie de aruncări avându-l la punctul de transformare de la Focșani pe Gramatic. Pivotul focșănean a înscris pentru 38-37, apoi Cloșcă a apărat și meciul s-a încheiat cu victoria CSM 2007! Partida a fost condusă de cuplul de arbitri adjudeni Marian Drăghici și Ionuț Drăguț. A fost pentru ambele formații un foarte util meci de pregătire, ce va fi repetat, tot la Bacău, sâmbătă, 19 ianuarie. Până atunci, profesorul Sandu Iacob împreună cu colegii săi din echipa tehnică și jucătorii vor continua continua antrenamentele la Focșani!
Foto: Cătălin Ciubotaru