Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Italia a refuzat vineri acostarea unei alte nave umanitare, a treia într-o lună


    Guvernul italian a refuzat vineri să aprobe acostarea unei nave umanitare specializată în salvarea de migranți, fiind al treilea refuz de acest gen în decurs de o lună, care a intervenit la numai câteva ore după încheierea summitului tensionat al Consiliului European pe problema migrației, informează Reuters. Cele două nave refuzate anterior, Aquarius, care transporta 630 de migranți, și Lifeline, care transporta circa 230 de persoane, au ajuns ulterior în Spania și respectiv în Malta. Nava refuzată vineri, care aparține organizației caritabile spaniole Proactiva Open Arms, nu are migranți la bord. Ministrul transporturilor Danilo Toninelli a declarat într-un comunicat că a primit o cerere oficială din partea Ministerului de Interne, condus de liderul de extrema dreapta Matteo Salvini, să refuze intrarea navei într-un port italian.
    În mai puțin de o lună de la preluarea atribuțiilor de ministru, Matteo Salvini a lansat o nouă politică guvernamentală care constă în închiderea porturilor italiene în fața navelor ONG-urilor care recuperează migranți înghesuiți în ambarcațiuni suprapopulate, închiriate de traficanți. O mie de persoane și-au pierdut viața în Mediterana de la începutul anului, potrivit estimărilor ONU. Peste 650.000 de migranți au debarcat în Italia din 2014 până în prezent, în principal după ce fuseseră salvați în mare în largul coastelor libiene. Dintre ei, Italia adăpostește 170.000, dar numărul sosirilor a scăzut în acest an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?