Douăzeci și patru de funcționari ai Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Vrancea au fost instruiți în cadrul proiectului strategic „CompEtent – Dezvoltarea competențelor angajaților SPO pentru creșterea Calității și Eficienței serviciilor furnizate”, proiect finanțat în cadrul Fondului Social European prin POSDRU 2007-2013.
Potrivit comunicatului de presă trimis redacției noastre, obiectivul proiectului a urmărit dezvoltarea de competențe specifice (de managementul proiectului, limba engleză, prelucrare și interpretare date de pe piața muncii, consiliere profesională și mediere a muncii centrată pe nevoile clienților) la 160 de angajați ai Serviciilor Publice de Ocupare (SPO) din regiunile Nord-Est, Sud-Est, Sud și Vest în vederea inițierii de acțiuni inovatoare de sprijinire a noilor forme de organizare și management ale SPO, inclusiv stabilirea de parteneriate internaționale, în cadrul unor programe complexe de formare autorizate. De asemenea, obiectivul proiectului a mai vizat implementarea, dezvoltarea și promovarea la nivel național a unui model inovator de dezvoltare de competențe pentru personalul SPO portal e-learning.
„Beneficiile proiectului pentru cei 24 de funcționari din cadrul AJOFM Vrancea, care au făcut parte din grupul țintă au constat în: dezvoltarea/ îmbunătățirea competențelor de planificare a proiectelor la nivel instituțional; dezvoltarea și certificarea competențelor specifice prin participarea la programe de formare; participarea la schimburi de experiență cu servicii de ocupare din două țări europene (Olanda și Belgia); stabilirea de viitoare direcții de dezvoltare a parteneriatelor europene între specialiștii de pe piața muncii; portofoliu de proiecte privind dezvoltarea de servicii de mediere a muncii, consiliere individualizată și centrată pe client, prognoze-analize privind evoluția pieței muncii la nivelul celor 8 SPO partenere în proiect; portofoliu de instrumente de analiză-prelucrare date statistice, mediere, consiliere individualizată și centrată pe client la nivelul fiecărui SPO implicat în proiect”, se detaliază în comunicatul de presă trimis redacției.