Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

GALERIE FOTO: Spitalul de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni are unul dintre cei mai tineri manageri de spital din România


    Spitalul de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni are, de două săptămâni, unul dintre cei mai tineri manageri de spital din România, în persoana medicului oncolog Răzvan Costin (FOTO). Acesta are 32 de ani. El a obținut cel mai mare punctaj la concursul pentru ocuparea funcției de manager al unității medicale, care a avut loc în luna mai.
    Noul manager al Spitalului de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni, medic oncolog Răzvan Costin, este fiul medicului Vasile Costin, din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vrancea. Absolvent al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, acesta recunoaște că nu agreează oncologia prea mult și că mai mult s-a lăsat convins de părinți în alegerea acestei specialități medicale. „Încă nu m-am acomodat, mai am multe de învățat. Nu prea sunt eu cu puterea și nu-mi place să fiu autoritar… Vrem să facem să meargă compartimentul de terapie ocupațională, să înființăm o echipă mobilă, care să meargă în teritoriu. Vrem să mergem mai departe cu bolnavul și tratamentul său. Vrem să putem să-l integrăm în societate”, a mărturisit tânărul manager.
     Spitalul de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni are și un nou director medical, în persoana dr. Mircea Stoenoiu. Acesta a mai ocupat și în trecut funcția de director medical al Spitalului de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni, dar și pe cea de manager al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea. Medicul Stoenoiu a susținut necesitatea înființării unei echipe mobile, care să se poată deplasa la domiciliul bolnavilor psihic. „Principala problemă este faptul că marea majoritate a bolnavilor noștri nu sunt din zona noastră, iar a doua problemă este că nu au suport social. Primăriile nu au mai angajat asistenți comunitari, care aveau un rol principal și ne ajutau foarte mult. Vrem, de asemenea, să încercăm să atragem și pacienții care merg la policlinici și iau rețete. Prin această echipă mobilă vrem să ținem pacientul în confortul căminului, ca să nu-l mai expunem la mediul spitalicesc”, a subliniat dr. Stoenoiu.

Laborator medical cu acreditare RENAR și contract cu CAS

    Spitalul de la Dumbrăveni se poate lăuda cu cel mai modern laborator de analize medicale din Sud – Estul județului Vrancea, achiziționat la începutul anului 2017. Unitatea spitalicească a plătit pentru acest laborator aproximativ 410 mii lei.  Spațiile unde funcționează laboratorul au fost refăcute complet, dar o parte dintre încăperi sunt noi datorită procesului de extindere a unității medicale. Dotările cu mobilier au costat alte 21 mii de lei, fiind achiziționate birouri, mese de analize medicale, mese de lucru, ghișeu pentru identificarea pacienților și programare analize medicale, vestiare, scaune și altele.
    Populația din zonă trebuie să știe că poate merge la Spitalul de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni pentru analize gratuite, laboratorul medical al unității spitalicești fiind din luna mai a acestui an în contract cu CAS. „Ne adresăm populației arondate spitalului nostru. Asta înseamnă vreo 12 comune și vreo 40.000 de locuitori. Noi avem fonduri toată luna, acesta este unul din avantajele noastre. Cei de aici, din zonă, nu mai sunt nevoiți să mai dea bani pe microbuz, ca să meargă la Focșani. Laboratorul nostru este acreditat RENAR, rezultatele analizelor pe care le primesc aici sunt recunoscute oriunde. Atât timp cât avem acreditare RENAR, înseamnă că analizele pe care le lucrăm respectă standardele de calitate și pot fi prezentate la orice medic, oriunde dorește pacientul să meargă mai departe. Pentru cei din zonă deranjul este mai mic, nu mai trebuie să dea bani pe microbuz. Noi avem fonduri toată luna, le putem onora cererea oricând. Tot în baza unui bilet de trimitere, oamenii își mai pot face și investigații radiologice la noi. Ne dorim ca pacientul să simtă că vine în niște condiții, poate mai bune decât ceea ce are el acasă. Lucrăm cu omul, iar omul este subiectiv și te judecă, dacă nu te porți frumos cu el, dacă-l pui pe drumuri. Sunt pe principiul că dacă ai un pacient care a plecat mulțumit de aici, acel pacient va spune și altora acest lucru și astfel poți să-ți crești adresabilitatea. Ne dăm silința din toate puterile să creăm un act medical de calitate, care să vină în întâmpinarea nevoilor pacientului. De asta avem laborator, de asta avem condiții hoteliere, de asta încercăm să aducem medici tineri”, a spus economistul Răzvan Stoenoiu, șeful Biroului de Management al Calității.
    Toți pacienții care sunt asigurați pot merge la medicul de familie, iar în baza unui bilet de trimitere pot să-și facă o evaluare a stării de sănătate la laboratorul medical al Spitalului de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni. Pentru unele analize, rezultatul poate fi disponibil chiar în aceeași zi.
    Noul manager va face echipă la conducerea Spitalului de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni cu economistul Răzvan Stoenoiu, șeful Biroului de Management al Calității, directorul economic Mihai Bojoaică și directorul medical dr. Mircea Stoenoiu.

    Potrivit conducerii Spitalului de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni, problemele salariale ale angajaților unității s-au rezolvat, iar pierderile salariale au fost recuperate. „Stările de confuzie privind relația anagajator-angajat, privind drepturile, sunt normale, pentru că angajatorul trebuie să respecte politica salarială întru totul, lucrează după date certe, rezultate din venituri încasate, iar angajatul a manifestat din toate timpurile o stare de nemulțumire, în sensul că ar dori mai multe venituri proprii. Guvernanții au înțeles că legea 153 are sincope și nedrepăți și a venit cu corecții, ca nici un angajat să nu piardă față de veniturile realizate în februarie”, a declarat directorul economic Mihai Bojoaică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?