Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Copii din Adjud, premiați la Concursul de Educație Rutieră și Karting „Cupa Pietricica“


Echipajul de karting de la Clubul Copiilor Adjud a participat la Concursul de Educație Rutieră și Karting „Cupa Pietricica”, organizat de Palatul Copiilor Piatra Neamț pe pista amenajată la Sala Polivalentă din localitate.
În perioada 27-28 iunie 2018, echipajul de karting de la Palatul Copiilor Focșani – Clubul Copiilor Adjud, coordonat de prof. ing. Petre Valea, a participat la Concursul Național de Educație Rutieră și Karting „CUPA PIETRICICA”, ediția a III-a, organizat de Palatul Copiilor Piatra Neamț, inclus în Calendarul Activităților Educative Naționale (CAEN)   2018, domeniul tehnic, poziția 175.
    Competiția s-a adresat atât copiilor care frecventează cercurile de educație rutieră și karting din palatele și cluburile copiilor cât și celor din școli care au participat numai la secțiunea educație rutieră (traseul de  îndemânare biciclete în poligon și proba teoretică pe bază de chestionar cu întrebări specifice circulației rutiere). Acțiunea a avut ca scop prevenirea accidentelor rutiere cu victime în rândul copiilor prin formarea și exersarea abilităților, competențelor, comportamentului rutier responsabil, în calitate de pietoni, conducători de vehicule (bicicliști) și viitori automobiliști.
     În cadrul competiției s-au aliniat la start 10 echipaje de karting de la Cluburile și Palatele Copiilor din județele: Bacău, Brăila, Gorj, Hunedoara, Iași, Neamț, Vaslui și Vrancea. Concursul Național „Cupa Pietricica” a avut următoarele probe: probă teoretică (teste de circulație rutieră) și proba practică: viteză kart pe circuit individual contra cronometreu, îndemânare kart individual contracronometru, precum și proba de îndemânare bicicletă în parcul școală special amenajat în centrul orașului, lângă Turnul lui Ștefan cel Mare.
Echipajului de karting de la Clubul Copiilor Adjud a fost format din următorii elevi: Grigore Petruț, clasa Promo Bambini de la Grădinița nr. 1; Grigore Flavius, clasa Puffo Junior de la Școala Gimnazială Mareșal Al. Averescu; Apetrei Mihai, clasa Puffo Senior de la Școala Gimnazială Mihail Armencea; Mitrofan Cezar, clasa Mini de la Colegiul Național Emil Botta; Rotaru Onisim, clasa Cadet de la Școala Gimnazială Mihail Armencea.
Toți participanții la concurs de la Clubul Copiilor Adjud au obținut medalii și diplome, iar echipajul de karting a obținut cupa competiției. În concurs, la proba practică de îndemânare și viteză karting, s-au remarcat  elevii: Mitrofan Cezar (două locuri I), Grigore Flavius (două locuri II), Apetrei Mihai (două locuri II) și Rotaru Onisim (un loc II).
„Mulțumim conducerii Inspectoratului Școlar Județean Vrancea și Palatului Copiilor Focșani pentru sprijinul acordat echipajului de karting de la Clubul Copiilor Adjud pentru deplasarea la Concursul Național «Cupa Pietricica» ediția a III-a, desfășurat la Piatra Neamț. Palatul Copiilor Focșani – Clubul Copiilor Adjud va organiza Concursul Interjudețean de Educație Rutieră și Karting «Marele Premiu al Vrancei», inclus în CAERI 2018, la Adjud, în luna octombrie. Invităm cu această ocazie potențialii sponsori să sprijine logistic și material organizarea și derularea competiției «Marele Premiu al Vrancei 2018»”, a declarat profesor inginer Petre Valea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?