Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Raport inundații: 20 de comune afectate, poduri distruse; situația este monitorizată în continuare


    Comitetele locale pentru situații de urgență evaluează pagubele produse la nivelul fiecărei unități administrativ teritoriale ca urmare a manifestării fenomenelor hidro-meteorologice periculoase. În urma centralizării datelor din rapoartele operative transmise la dispeceratul ISU Vrancea de reprezentanții CLSU până luni, 2 iulie a.c., ora 16.00, în perioada 27.06-02.07.2018, la nivelul județului Vrancea au fost afectate 20 unități administrativ teritoriale: Jitia, Cotești, Mera, Chiojdeni, Soveja, Dumbrăveni, Paltin, Bârsești, Nistorești, Cârligele, Reghiu, Vrâncioaia, Vârteșcoiu,  Andreiașu de Jos, Năruja, Movilița, Vidra, Tâmboești, Negrilești și Fitionești. Situația analizării pagubelor pe tipurile de obiective afectate este în dinamică, evaluările la nivel local desfășurându-se în continuare.
    În acest moment, situația se prezintă astfel: -locuințe afectate/inundate – 10; -anexe gospodărești – 16; -curți, grădini inundate – 33; -drumuri naționale afectate – 0,57 km; -drumuri județene afectate – 29,9 km; -drumuri comunale afectate – 33 km; -străzi, ulițe comunale – 102 km; -drumuri forestiere afectate -100,5 km; -poduri și podețe: distruse – 13, avariate 31;
-pășuni, fânețe inundate – 18,5 ha; -teren arabil inundat – 162 ha; -obiective socioeconomice – 2.
    Prin comisiile speciale constituite la nivel județean prin grija Instituției Prefectului, se va realiza o evaluare a pagubelor produse de fenomenele hidro-meteorologice manifestate, urmând a se lua măsuri în privința modalității prin care se vor sprijini comunitățile afectate.
De asemenea, în tot acest interval, angajații Ministeriului Afacerilor Interne de la nivelul județului Vrancea, pompieri, polițiști și jandarmi, s-au aflat la datorie în sprijinul comunităților afectate, acționând pentru limitarea efectelor produse de fenomenele hidro-meteorologice periculoase manifestate.
    S-au înregistrat 46 intervenții ale structurilor voluntare și profesioniste pentru situații de urgență, dintre care 32 au reprezentat misiuni pentru evacuarea apei acumulate în gospodăriile cetățenilor. Celelalte au fost intervenții pentru degajarea arborilor căzuți pe carosabil sau autoturisme, decolmatare șanțuri și degajare aluviuni depuse pe căile de acces, recunoașteri în teren, supraveghere și monitorizare zonă. Aceste misiuni au fost gestionate de pompierii militari din cadrul ISU Vrancea și reprezentanții serviciilor voluntare pentru situații de urgență din localitățile afectate.
    Echipaje din cadrul IPJ Vrancea s-au aflat la datorie în toată această perioadă acționând pentru fluidizarea și restricționarea traficului. Reprezentanții societăților care au în administrare drumurile naționale și județene au acționat pentru îndepărtarea aluviunilor depuse pe căile de rulare în urma precipitațiilor abundente. SGA Vrancea a intervenit cu echipaje proprii pentru protejarea comunităților prin stoparea eroziunii malurilor unor cursuri de apă, degajarea albiei, devierea cursului de apă sau blocarea de subtraversări.
    În continuare, situația existentă este monitorizată în permanență, atât la nivel local prin comitetele locale pentru situații de urgență, cât și la nivel județean, prin instituțiile care asigură funcții de sprijin în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vrancea.
    ISU Vrancea

Intervenția echipelor A.N. „Apele Române” în zonele afectate de inundații

    În perioada 27 iunie – 1 iulie 2018, în bazinul Siret s-au înregistrat precipitații torențiale în intervale scurte de timp, care au depășit pragurile critice în județele Suceava, Neamț, Bacău, Harghita și Vrancea. Precipitațiile înregistrate au generat scurgeri însemnate de pe versanți și pâraie, torenți cu transport masiv de aluviuni și material lemnos, precum și creșteri importante de debite și formarea de viituri  pe cursurile de apă. S-au înregistrat depășiri ale cotelor de atenție, inundație și pericol pe majoitatea râurilor din bazinul Siret, viituri semnificative producându-se pe râul Trotuș și pe afluenții acestuia.
    În prezent, nivelurile și debitele sunt în scădere. La ora 14 se înregistrează depășirea cotei de atenție pe râul Siret cu 82 cm la stația hidrometrică Drăgești, județul Bacău, tendința fiind de scădere.
În acest interval, angajații Administrației Bazinale de Apă Siret și ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Vrancea au fost prezenți în zonele afectate de creșteri de niveluri și debite ale râurilor, au monitorizat în permanență cursurile de apă și au intervenit pentru asigurarea secțiunilor de scurgere a râurilor, precum și pentru punerea în siguranță a punctelor critice semnalate, după cum urmează: 4 muncitori și personal tehnic, ajutați de un tractor și o autoutilitară, au efectuat lucrări de deblocare a podețului de pe pârâul Oreavu, în zona localității Oreavu, comuna Gugești; 3 muncitori ajutați de o autoutilitară, un excavator cu braț lung și un buldoexcavator au efectuat lucrări de deblocare a podețului de pe DN2L și decolmatarea albiei pârâului Motnău în zona cimitirului și la confluența cu râul Râmnicu Sărat în comuna Dumitrești; 2 muncitori și personal tehnic, ajutați de o autoutilitară, un excavator cu braț lung și un buldoexcavator au efectuat lucrări de decolmatare pe pârâul Olandru la vărsarea în râul Râmnicu Sărat, în comuna Dumitrești.
    12 muncitori și personal tehnic, cu o autoutilitară, două excavatoare cu braț scurt, o autobasculantă, un buldozer, un buldoexcavator și instalația de umplut saci, au realizat un dig provizoriu din saci de geotextil pe pârâul Năruja pentru protejarea terasamentului DJ205M. 2 muncitori și personal tehnic, cu o autoutilitară, un excavator cu braț scurt și un buldozer, au efectuat lucrări de deblocare a secțiunii de scurgere pe pârâul Valea Neagră.
S-au verificat echipamentele de la digurile din administrare și s-a intervenit acolo unde a fost cazul la clapeți și stavile segment pentru asigurarea etanșeității. S-a intervenit la solicitarea autorităților locale pentru deblocarea căilor de acces și îndepărtarea aluviunilor de pe carosabil, intervenții la podețe pentru asigurarea secțiunii de scurgere a apei.
    Menționăm că în intervalul 2 iulie, ora 15 – 3 iulie, ora 24, este în vigoare avertizarea hidrologică cu cod galben valabilă pentru râul Siret, pe tronsonul cuprins între stația hidrometrică Drăgești, județul Bacău și confluența cu fluviul Dunărea.

DIRECTOR,
Dr. ing. Emil VAMANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?