Elevii Școlii „Alexandru Vlahuță” din Focșani au pregătit un scurt moment istoric dedicat zilei de 1 Decembrie. Aceștia au realizat mici discursuri, în care au reliefat importanța istorică acestei zile. Elevii clasei a VI-a A, coordonați de profesoarele Alina Burlacu și Mariana Fudulu au interpretat mini scenete în care au subliniat entuziasmul și atmosfera de sărbătoare de la Alba – Iulia. Deschiderea programului a fost realizată de corul școlii sub îndrumarea profesorului Ionuț Drilia, prin intonarea imnului de stat și a unor cântece patriotice. Elevii clasei a VIII-a C, coordonați de profesoara Mihaela Taskiran, au pregătit dansuri speciale pentru această zi mare.
Întreaga ceremonie a fost ținută în prezența corpului profesoral, a elevilor și părinților. „Putem concluziona în urma celor vizionate și prezentate, că prin astfel de activități îi învățăm pe copii să respecte mai mult Ziua Națională, căci este ziua în care pacea, armonia și toleranța trebuie să fie valorile care ne caracterizează pe toți”, a declarat profesoara de istorie Alina Burlacu.