Raul este băiatul lui Nea Vasile. Când mama lui era însărcinată cu el, a cunoscut pe internet un domn bătrân din Spania. Fără să stea pe gânduri, a plecat însărcinată fiind către Spania. A născut acolo, iar spaniolul l-a trecut pe băiețel pe numele lui. La scurt timp, domnul respectiv a decedat, iar fiica lui i-a evacuat pe Raul și pe mama lui din casa bătrânului. Neavând încotro să se îndrepte, femeia s-a întors de unde plecase cu ceva timp în urmă, la poarta lui Nea Vasile, pe care l-a rugat să îl țină pentru câteva zile pe Raul. Dar zilele s-au transformat în ani, iar mama lui Raul nu s-a mai întors. Astfel, Nea Vasile a rămas cu un copil mic și fără nici un document. Raul nu a putut fi înscris la școală, nu a putut face nimic.
Ajutat de cei de la Primărie, Nea Vasile a demarat acțiune în instanță pentru a da de mama copilului, însă nici măcar Interpolul nu a mai dat de ea. După vreo 3 ani prin tribunale, instanța a hotărât ca Raul să rămână la Nea Vasile, alături de ceilalți patru frați ai lui. Raul nu înțelege nimic din toată copilăria lui, nu mai așteaptă nimic de la nimeni, cu atât mai puțin de la Moș.
„Moș Crăciun,
Sunt Raul, sunt în clasa a V-a și învăț bine. Te rog să-mi aduci ce vrei tu. Nevoile noastre sunt mari chiar și pentru Moș Crăciun. Te rog să-mi aduci încălțăminte pentru iarnă. Îți mulțumesc, Raul Florin.”
Dacă vrei să fii Moșul unui copil care nu este de elită, alege-i scrisoarea! Intră pe pagina de Facebook a Asociației Hope and Love for Life – https://www.facebook.com/hopeandloveforlife/, trimite-ne un mesaj și îți vom da toate detaliile de care ai nevoie pentru a-i trimite un colet cu ce vrei tu lui Raul și, poate, familiei lui. Asociația Hope and Love for Life și Monitorul de Vrancea desfășoară campania “Dăruiește-i copilărie, citește-i scrisoarea!”. Fii tu Moș Crăciun pentru un copil nevoiaș!