Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Donatella Versace a creat diadema pe care o vor purta debutantele la Balul Operei din Viena

Celebra creatoare de modă Donatella Versace a creat diadema formată din cristale Swarovski pe are o vor purta debutantele – tinerele care vor deschide, la 28 februarie 2019, Balul Operei din Viena, relatează luni EFE.

Potrivit unui comunicat difuzat de teatrul liric din Viena, pentru creaţia sa Donatella Versace s-a inspirat din „Aurul Rinului”, prima din cele patru opere din ciclul „Inelul Nibelungilor”, compus de compozitorul german Richard Wagner. Bătută cu 380 cristale Swarovski, diadema ilustrează o scenă cheie din primul act al operei în care o rază de soare străbate apele Rinului pentru a dezvălui aurul protejat de cele trei fiice ale sale, dar, în aceaşi timp, trezeşte atenţia piticului nibelung Alberich, care fură comoara.

Diadema este formată din raze aurii şi „diamante” Swarovski, care pun în lumină un mare cristal rotund, „comoara” din centrul creaţiei, în timp ce undele râului sunt ilustrate prin irizări de cristale în nuanţe de albastru. Directorul Operei din Viena, francezul Dominique Meyer, a considerat această tiară delicată „cu adevărat frumoasă”. Cristalele Swarovski fac parte de peste şase decenii din această piesă de bijuterie ce susţine coafurile tinerelor debutante – fete cu vârste între 17 şi 24 de ani – care deschid cu perechea lor în fiecare an cel mai faimos bal al sezonului vienez.

Anul trecut, 144 de tinere au purtat diademele, create de designerul german Karl Lagerfeld şi inspirate din valsul „Dunărea Albastră”, de Johann Strauss.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?