* CSM Focșani 2007 – SCM Gloria Buzău 2-3 (0-2)
Formații
CSM Focșani 2007: Dogaru – Săpunaru, Panaite, Parlac, Mihai – Manu, Salaoru, Lupu, Pădineanu – Lăudatu, Pasăre. Au mai intrat după pauză Remus Popa, Paizan, Dediu.
SCM Gloria Buzău: Gurău – Asavoaiei, Cewaușel, Pușcă, Drăguț – Botea, Camara, Ciprian Petre, Androne, Mihalache, Catană. Rezerve: Chirițescu, Roman, Ioniță, Truță, Cazacu, Manea, Oprea.
CSM 2007 a întâlnit, sâmbătă, 17 noiembrie, de la ora 14,00, pe stadionul Milcovul, pe SCM Gloria Buzău, lidera seriei I a Ligii a III-a, venită la Focșani să câștige pentru a-și conserva primul loc în serie. Ca urmare, buzoienii au început jocul în jumătatea gazdelor, dar prima ocazie mare de gol a meciului a avut-o, în minutul 4, Cosmin Pasăre găsit în mijlocul careului buzoienilor. Dar în momentul șutului, vârful Focșaniului a alunecat iar oaspeții au scos mingea din zona periculoasă pentru ei. În minutul 12, o minge pasată de Parlac spre un coechipier a fost interceptată de veteranul – 38 de ani, și cel mai bun jucător al Gloriei, Ciprian Petre, care a lobat-o instantaneu peste Dogaru ieșit din poartă și scorul a devenit 0-1. A fost prima ocazie de gol a oaspeților, pusă pe tavă de apărarea gazdelor. Jocul a curs în nota de ușoară dominare exercitată de formația buzoiană, care a avut câteva șarje ce au adus-o în poziție de gol, dar Dogaru a avut intervenții foarte bune și scorul a rămas cel din minutul 12. Ce nu au reușit au reușit jucătorii Buzăului, au făcut cei ai Focșaniului! Au înscris în propria poartă, în minutul 37, prin Salaoru, care a intervenit inexact cu capul după o lovitură de colț bătută de oaspeți și a deviat mingea în gol, la colțul lung, peste Dogaru, total surprins! Scorul a devenit 0-2, dar Gloria nu a avut decât meritul că a pus presiune în jumătatea CSM 2007! În pauză s-a intrat cu 0-2, disproporționat, totuși, față de ce s-a întâmplat în teren în primele 45 de minute!
Partea a doua a întâlnirii a aparținut, apoape în totalitate, formației pregătite de Vasile Burgă și Adrian Toma. Iar dominarea focșănenilor a fost materializată prin golul marcat de Lupu, în minutul 65, cu un șut înșelător din lovitură liberă, bătută de la 30 de metri, de la marginea terenului. Simțind pericolul a a fi egalați, oaspeții au reacționat printr-un contraatac în care Cazacu a trecut ușor de Mihai, a centrat în milcoul careului și, venit din urmă, Oprea a reluat cu latul lângă bara din dreapta lui Dogaru și s-a făcut 1-3. Ultimul gol al întâlnirii a fost înscris în minutul 90+1de Remus Popa, care a reluat spectaculos cu capul mingea venită din lovitură liberă de pe dreapta. În repriza a doua, CSM Focșani 2007 a avut cel puțin două mari ocazii de gol, care, finalizate, ar fi dat o altă turnură partidei. La prima, Gurău a respins în față, în mijlocul careului, mingea a ajuns la piciorul lui Lăpudatu, dar talentatul vârf , în locul unui șut simplu spre poartă, a făcut preluare și a pierdut mingea. A doua șansă de gol i-a aparținut lui Salaoru, infiltrat la linia careului mic, dar căruia i-au lipsit câțiva centimetri pentru a ajunge la mingea centrată de pe stânga și a o trimite în poarta unui Gurău, destul de nesigur!
CSM Focșani 2007 a pierdut, însă are meritul de a se fi bătut până la capăt pentru un rezultat bun, în condițiile în care a a avut tot timpul în teren cinci jucători de 19 ani sau mai tineri – Lăudatu și Paizan de doar 16 ani!
În etapa următoare, sâmbătă, 24 noiembrie, CSM Focșani va juca îndeplasare, la Bucovina Rădăuți.
Rezultatele etapei și marcatorii
FC Botoşani 2 – CSM Rîmnicu Sărat 0-0
Foresta Suceava – ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ 1-0 (0-0). A marcat Martin, minutul 61.
Şomuz Fălticeni – Bucovina Rădăuţi 0-1 (0-0). A marcat Ionesi, minutul 89.
CSM Focşani – SCM Gloria Buzău 2-3 (0-2). Au marcatLupu, minutul 65 și Remus Popa, minutul 90+1, respectiv, Ciprian Petre, minutul 12, Salaoru, autogol, minutul 37, Oprea, minutul 86.
KSE Târgu Secuiesc – CSM Paşcani 2-2 (1-0), Au marcatŞtefănescu, minutul 39, Bunduc, minutul 69, respectiv Firan, minutul 65, Unghianu, minutul 90+2.
Metalul Buzău – Ştiinţa Miroslava 0-1 (0-0). A marcatMarin, minutul 63.
Sporting Lieşti – Suporter Club Oţelul Galaţi 0-1 (0-1). A marcatCârjan, minutul 41.
Clasament: 1. Gloria Buzău – 35 puncte (un joc mai mult); 2. Suporter Club Oțelul Galați – 32 puncte; 3. Știința Miroslava – 28 puncte; 4. Bucovina Rădăuți – 25 puncte; 5. Foresta Suceava – 21 puncte; 6. ACSM Ceahlăul Piatra Neamț – 20 puncte (un joc mai mult); 7.CSM Focșani 2007 – 19 puncte; 8. Sporting Liești – 18 puncte; 9. KSE Tîrgu Secuiesc – 14 puncte; 10. Metalul Buzău – 13 puncte; 11. FC Botoșani 2 – 7 puncte; 12. CSM Rîmnicu Sărat – 7 puncte; 13. Șomuz Fălticeni – 7 puncte; 14. Sănătatea Darabani – 6 puncte; 15. CSM Pașcani – 5 puncte.