Primarul orașului Mărășești, Valerică Chitic, a fost declarat ca aflându-se în conflict de interese administrativ și penal de către Agenția Națională de Integritate (ANI). În comunicatul ANI se arată că, în calitate de primar al orașului Mãrãșești, a participat la luarea unor decizii cu privire la raporturile dintre Primãria orașului Mãrãșești și S.C. Valerio Prestal S.R.L. Mãrãșești, care au avantajat aceastã societate comercialã, în cadrul cãreia persoana evaluatã deține calitatea de asociat unic.
„Participarea persoanei evaluate a constat în semnarea unor ordonanțãri la platã a unor ordine de platã aferente facturilor fiscale, precum și semnarea expunerii de motive care a stat la baza adoptãrii unei Hotãrâri privind aprobarea concesionãrii unei suprafețe de teren aparținând domeniului privat al orașului Mărășești cãtre S.C. Valerio Prestal S.R.L. Mărășești, în vederea amplasãrii unui spațiu comercial. Totodatã a fost încheiat și contractul de concesiune între Primãria orașului Mãrãșești și aceastã societate comercialã, cãreia Primãria i-a achitat suma de 7.066 Lei. Astfel, persoana evaluatã a încãlcat dispozițiile art. 70 și art. 76 din Legea nr. 161/2003 și art. 75 lit. c) din Legea nr. 393/2004”, se arată în comunicatul remis presei de ANI. În același document se arată că, întrucât existã indicii privind posibila sãvârșire a infracțiunii de conflict de interese, Agenția Naționalã de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângã Judecãtoria Panciu în vederea verificãrii indiciilor privind sãvârșirea de cãtre Valerică Chitic a infracțiunii de conflict de interese, prevãzutã de art. 301 din Codul Penal al României.
Contactat de reporterii noștri, primarul orașului Mărășești, Valerică Chitic, a declarat că deși este acuzat de conflict de interese nu a avut nicio implicare, firma respectivă aparținând familiei sale. Edilul șef din Mărășești a anunțat că va contesta în instanță decizia ANI deoarece se consideră nevinovat și va demonstra acest lucru în instanță. „Voi contesta decizia ANI în instanță pentru că nu am încălcat nicio lege. La momentul la care societatea la care se face referire a încheiat contractul de concesiune eu eram viceprimar. De asemenea, societatea plătește concesiune pentru acest teren, iar contractul de concesiune nu este semnat de mine în calitate de primar”, a precizat primarul Valerică Chitic.